Serbia are în continuare nevoie de ajutor

3 Iunie 2014

stemaCDEP

Inundațiile care au lovit vestul Balcanilor, cele mai grele de când se înregistrează datele meteorologice în Europa, au afectat grav statul vecin, Serbia. S-au înregistrat 51 de morți, peste 65.000 de persoane evacuate și pagube materiale estimate, deocamdată, la 3 miliarde de euro.

Iar aceste cifre sunt departe de a fi cele finale. Inundațiile au distrus, practic, producția agricolă pe suprafețe uriașe, au scos din funcțiune obiective industriale vitale și au lăsat regiuni întregi fără infrastructură. Riscul epidemiilor este în continuare foarte mare, ca și nevoile esențiale ale oamenilor – apă potabilă, hrană, îmbrăcăminte –, care rămân nesatisfăcute.

Ajutoarele internaționale, între care și cele trimise de Guvernul României, sunt, nu este un secret, insuficiente. Ele nu acoperă decât parțial necesitățile și pe temen scurt, mai ales în condițiile în care Serbia se afla, oricum, și înaintea acestor inundații, într-o situație economică extrem de fragilă, din cauza crizei.

Am apreciat înțelepciunea Guvernului României, care nu a disponibilizat echipe de salvare și logistică specifică decât după ce pericolul unor inundații grave pe Dunăre, în România, a trecut. Am apreciat și faptul că ajutoarele umanitare, în valoare de 800.000 de lei, au depășit cuantumul ajutoarelor oferite de state mai bogate decât România. Dar Serbia are în continuare nevoie de ajutor din partea noastră.

Reamintesc, în calitate de reprezentant al României în Adunarea Parlamentară de Cooperare Economică la Marea Neagră, că Serbia este o țară vecină și prietenă, care are statutul de candidat la integrarea în Uniunea Europeană, membru al APCEMN și care merită tot sprijinul nostru dezinteresat.

De asemenea, reamintesc că în Serbia, în regiunile aflate la granița cu țara noastră, trăiesc minorități românești compacte. Cum de atâtea ori ne-am afirmat dorința de a le sprijini în păstrarea identității lor naționale, s-ar cuveni ca mai ales acum, când existența lor este pusă în pericol de urmările unei catastrofe naturale de proporții istorice, să le sărim în ajutor.

Fac, deci, un apel către organizațiile umanitare din România, către fundații și asociații, către agenții economici care pot oferi ceva sinistraților din țara vecină, și nu în ultimul rând către Biserica Ortodoxă Română, să intervină și să ajute la surmontarea unei situații extrem de dificile și de periculoase. De asemenea, fac un apel la autoritățile locale din județele aflate la frontieră – Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți – să caute și să disponibilizeze resursele de ajutoare umanitare la care pot apela, trimițându-le în regiunile grav afectate din Serbia.

Să nu uităm că, în zilele Revoluției din Decembrie, deși Serbia se afla și ea în pragul războiului civil, fabrica de pâine din Pancevo a trimis, săptămâni la rând, camioane cu pâine, gratuit, la Timișoara. Și noi ne putem dovedi adevărați vecini și cetățeni europeni, ajutând Serbia într-un moment extrem de delicat.

Anunțuri

Un protest împotriva demagogiei

27 Mai 2014

stemacdep

Nu vreau să comentez aici rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European, nici măcar din postura de membru al partidului câștigător.

Vreau să atrag atenția asupra unui alt aspect, la fel de îngrijorător ca absenteismul. Este vorba despre declarațiile demagogice, iresponsabile, ale unor lideri politici. Care, în opinia mea, trebuie să primească o replică inclusiv în Parlament.

Astfel, doamna Elena Udrea, deși partidul pe care îl reprezintă (în locul președintelui de drept, domnul Eugen Tomac) a beneficiat, atât în faza de înființare, cât și în campania electorală, de o implicare consistentă a președintelui Traian Băsescu, a vorbit de… fraudarea alegerilor. Deși dumneaei personal nu reușise, în 2012, să învingă într-un colegiu de provincie un candidat începător, iar partidul nu avea, în afara lui Traian Băsescu, nici un candidat relevant.

La fel și alți lideri politici. Domnul Crin Antonescu a înfățișat – cu mai multă finețe decât doamna Udrea, dar cu aceeași cantitate morală insuficientă – un tablou apocaliptic, în care majoritatea din Parlament n-ar fi avut altceva de făcut decât să atace PNL. Când mai multe partide se pretind „principala țintă a Puterii”, e limpede că nici unul nu a fost o țintă, într-o campanie mult mai liniștită și mai lipsită de incidente decât precedentele.

Acuzația de fraudare a alegerilor europene, în actualul context internațional, este de-a dreptul iresponsabilă. Sigur că e mai ușor să spui că alegerile au fost fraudate, decât să accepți că nu ai valoare, că ești impopular și că poporul nu te vrea. Dar înseamnă să nu îți pese nici cât negru sub unghie de reputația țării și, nu în cele din urmă, de inteligența alegătorilor.

În actualul context, în care PE va avea de-a face cu o puternică reprezentare a adversarilor Uniunii Europene, iar România va fi – se poate presupune – puternic atacată de adversari care revarsă propriul eșec intern în capul nostru, a pretinde că niște alegeri normale ar fi fost fraudate e, repet, o iresponsabilitate ieșită din comun. A vorbi despre „războaie”, despre perspective apocaliptice, în loc să îți recunoști onest eșecul și să plătești prețul politic al unor decizii catastrofale, este o dovadă de demagogie dezgustătoare.

Dar este și un adevărat atac la adresa interesului național și a interesului cetățeanului român obișnuit. Care trebuie să primească, aici, în Parlament, o dezaprobare fără echivoc.

E nevoie de mai multă moderație în viața publică

23 Aprilie 2014

stemacdep

Sărbătorile pascale de anul acesta au arătat din nou o adevărată fractură între România reală – care a sărbătorit cu decență bucuria Învierii Domnului – și o alta, prezentă mai ales pe micile ecrane, care a profitat de acest moment pentru a-și exhiba din nou complexele și a da un spectacol dezgustător, de totală îndepărtare de bunul simț și de regulile unei conviețuiri civilizate.

Petreceri deșănțate, programe de televiziune de o vulgaritate de neimaginat, imagini ale unei opulențe care este jignitoare deoarece în mod evident nu este rodul muncii și al meritului: toate acestea ne-au intrat, vrând-nevrând, în case, ne-au maculat cugetul și au batjocorit spiritul sărbătorii.

O grea răspundere, pentru această situație, au atât cei care dau tonul unui asemenea comportament (și nu o dată politicienii sunt și ei parte a unor asemenea manifestări), cât și cei care au misiunea de a împiedica degradarea climatului social.

Mă refer în primul rând la realizatorii de televiziune și la conducerile editoriale ale unor posturi așa-zis comerciale, care tolerează cu larghețe, ba chiar încurajează producția și difuzarea de emisiuni „mondene”, de „vedete” sau „reality-show”. Emisiuni în care indivizi lipsiți de orice talent și de orice merit social sau cultural își expun platitudinile, lipsa de educație și comportamentele necivilizate, devenind, inevitabil, „modele”. În special tânăra generație este victimă sigură a unor asemenea false modele, care le oferă non-valoare pe post de valoare și incultură în loc de cultură.

Fac un apel la toți cei implicați să ia aminte la lecțiile trecutului și să nu perpetueze această degradare a spațiului public. Nu e prea târziu să începem să ne comportăm civilizat și să îndreptăm societatea pe calea respectului de sine și a demnității. Audiovizualul trebuie să revină, încetul cu încetul, la misiunea sa reală de informare a opiniei publice, iar divertismentul să abandoneze drumul închis al vulgarității și devergondajului.

În Săptămâna Patimilor, să dăm un mesaj de pace și de solidaritate societății românești!

15 Aprilie 2014

stemacdep

Creștinii au intrat în Săptămâna Patimilor. O săptămână care, prin sensurile ei, ne îndeamnă să ne examinăm cu mai multă severitate faptele, gândurile și cuvintele. Să ne împăcăm cu noi înșine și cu cei din jur. Să fim mai cuviincioși și să luăm decizii bune privitoare la viitorul nostru.

Parlamentul României este, desigur, o structură laică, în care sunt reprezentați toți cetățenii țării, indiferent de confesiune, ca și ateii. Însă nu cred că un apel la înțelepciune, unitate, pace și înțelegere, indiferent de unde ar veni, poate fi respins sub pretextul laicității, fie și numai pentru că opusul acestor valori ar fi lipsa de înțelepciune, dezbinarea, confruntarea și conflictul. Ceea ce nimeni nu cred că își dorește.

Lansez, așadar, un apel către toți parlamentarii români ca în aceste zile, premergătoare Sfintelor Paști, să dea dovadă de reținere în declarații și comportament, să participe la evenimentele caritabile, să sprijine atât cât pot cetățenii din colegiile în care au fost aleși și să transmită societății un semnal de pace și unitate.

Le propun, de asemenea, tuturor colegilor mei din Partidul Social Democrat, ca și celor din celelalte partide parlamentare, inclusiv reprezentanților minorităților, să profităm de aceste momente solemne pentru ca, păstrându-ne identitatea politică, să detensionăm raporturile dintre noi și să reevaluăm dialogul. Suntem tot timpul, parcă, într-o campanie electorală epuizantă, care macină energiile creatoare ale partidelor și uzează resursele umane necesare, de fapt, bunei guvernări. Să-i punem punct măcar pentru o săptămână, pentru ca noi înșine și cetățenii să poată fructifica exemplul bun al concordiei și armoniei, al dialogului inteligent și constructiv.

Să încetăm, deci, să mai deschidem subiecte de confruntare care ar trebui să rămână pentru totdeauna teme ale concordiei naționale. Apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, democrația parlamentară, libertatea ca valoare fundamentală și respectul valorilor naționale să reprezinte, de acum încolo, chestiuni asupra cărora să nu mai polemizăm și pe care să nu le mai repunem, iar și iar, în discuție. Să punem punct, noi, primii, acestui război al românilor cu românii, care face atât de mult rău societății noastre și zădărnicește multe dintre eforturile pe care le facem cu toții ca să progresăm și să ne apropiem de un standard de viață decent.

Să punem, în același timp, punct și escaladării conflictelor dintre instituțiile statului, constituționale sau nu, ca și dăunătoarei retorici a pamfletului, la care se reduce adesea lupta politică în țara noastră. Este indubitabil că o bună parte din violența verbală și comportamentală din societate pornește, din păcate, chiar de aici, dintre noi. Însă tot noi putem contribui la îndreptarea cursului negativ al raporturilor sociale și inter-umane, începând prin a ne îndrepta pe noi înșine.

Să dăm, în sfârșit, un exemplu de solidaritate națională, începând prin a ne trata unii pe alții drept parteneri ai unui proces politic a cărui menire nu este controlul puterii în folosul propriu, ci mai buna guvernare a cetățenilor. Să nu uităm de versetul biblic care ne avertizează că nu-i este de nici un folos omului dacă va cuceri lumea întreagă, dar își va pierde sufletul. Și să ne amintim că între Florii și Paști se întinde atât un traseu al nestatorniciei firii omenești (care întâi L-a primit pe Mântuitor cu flori, apoi L-a trădat), cât și unul al speranței, căci Învierea este întemeierea speranței.

Să dăm, așadar, României, prin faptele și cuvintele noastre, speranța de care are atâta nevoie!

Revistele de cultură, victimele tranziției din mass-media românească

8 Aprilie 2014

stemacdep

Am arătat de mai multe ori, în ultimele luni de zile, că situația financiară și instituțională a presei culturale din România a devenit foarte gravă. Ne aflăm, din nefericire, foarte aproape de momentul în care mai multe reviste importante, cu vechime de peste 100 de ani și cu merite inestimabile în construirea culturii și a statului modern, își vor înceta definitiv apariția.

Am atras, de asemenea, atenția că se impune intervenția statului, pentru a proteja acest patrimoniu cultural imaterial, care este totodată și ultimul spațiu profesionist de dialog intelectual din țară, în care se manifestă universitari, cercetători, oameni de cultură, ce dezbat teme fundamentale privind trecutul, prezentul și viitorul României.

Reiau apelul către Ministerul Culturii și către administrația centrală și locală, care sunt singurele ce mai pot interveni pentru a opri prăbușirii presei culturale din România. O fac bazându-mă nu numai pe intervențiile recente, în această chestiune, ale Uniunii Scriitorilor, ale domnului Președinte Nicolae Manolescu, ci și pe concluziile la care au ajuns, în cadrul unei dezbateri organizate de către revista Arca din Arad, redactorii-șefi ai mai multor reviste de cultură naționale și regionale. Presa culturală nu poate rezista singură, în condițiile în care rețeaua națională de difuzare de presă nu mai există, firmele private de difuzare nu sunt interesate de aceste publicații necomerciale, iar comisioanele care se percep nu pot fi suportate de către redacțiile acestor reviste. Cum toată presa serioasă din România suferă din cauza deficiențelor în sistemul de difuzare, dar și din cauza unei deculturalizări accentuate a societății românești, e limpede că nu ne putem permite să asistăm la o dispariție a unor reviste de prestigiu și de tradiție, de un nivel calitativ european. Cu atât mai mult cu cât sprijinirea lor nu înseamnă decât un efort bugetar absolut neînsemnat, în raport cu alte cheltuieli care s-au făcut și, din păcate, se vor mai face.

Fără o presă culturală puternică, nu se poate vorbi de o cultură română modernă și nici de o viață culturală în adevăratul înțeles al cuvântului. Trebuie să dăm societății românești un semnal clar de susținere a instituțiilor culturale care au dat României moderne identitate și valoare.

Capitală Culturală Europeană fără instituții de cultură?

1 Aprilie 2014

stemacdep

Aflu din presă că Bucureștii se pregătesc să candideze pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Este o știre care ar trebui, în principiu, să ne bucure. Deși – dacă nu mă înșeală memoria – capitalele de țări europene nu prea au candidat la acest titlu, ceea ce ne pune iar într-o postură nedorită de eterni călcători de reguli, scrise sau nescrise. Iar ca român, admirator al diversității culturale din țara noastră, aș fi preferat ca alte orașe esențiale pentru cultura română și care și-au anunțat și ele candidatura, să nu fie concurate inoportun tocmai de București, lăsând impresia unei false rivalități interne și a unei dezorganizări naționale.

Dar nu concurența neloială (și contraproductivă) dintre mai multe centre culturale românești este în cauză aici. Ci pretenția Bucureștilor de a candida la acest statut, deopotrivă onorant și plin de obligații, în condițiile în care, încetul cu încetul, mafia imobiliară și indiferența autorităților, centrale și locale deopotrivă, depopulează orașul de instituțiile sale culturale.

Să recapitulăm: Sala Dalles, singura galerie de oarecari dimensiuni a orașului, a rămas încremenită la aspectul, iluminatul, decorarea și… igiena de la sfârșitul anilor ’80, ca să nu mai vorbim de transformarea spațiilor de la parter într-o foarte profitabilă (dar neartistică) librărie. În afara ei, Bucureștii nu au nici o galerie de artă demnă de dimensiunile orașului și de statutul său de capitală europeană.

Uniunea Scriitorilor este exilată, de un an de zile, în atenansele Casei Vernescu, fără o sală de conferințe în care să își poată desfășura proiectele și fără o vizibilitate publică de nivelul valorii reale a literaturii române.

Muzeul Național al Literaturii Române, aflat într-o clădire deja retrocedată (în condiții la fel de dubioase ca toate retrocedările unor sedii de instituții culturale), este pe cale de a fi evacuat din sediu și de a-și pierde expozițiile permanente recent amenajate, la care s-a muncit ani de zile.

Muzeul Filatelic, recent preluat de Banca Națională, încă nu și-a găsit un sediu în care să îi fie puse în valoare comorile, iar patrimoniul este doar depozitat, nu și expus, deci e inaccesibil publicului. Nimeni nu mai știe, de câteva luni, dacă muzeul mai există sau nu.

Biblioteca Națională Pedagogică, în ciuda petiției semnate de numeroși universitari, cercetători, bibliotecari și scriitori, este pe cale de dispariție, ca urmare a contopirii ei cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Nu-i exclus ca, odată cu sediul, să-și piardă profilul pedagogic, unic în țară și foarte rar în toată Europa.

Adresez o întrebare simplă: cum se dorește ca Bucureștii să candideze la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021? Cu concursuri de desene pe asfalt? Cu expoziții ale viitoarelor imobile de birouri ce urmează a fi construite pe locul clădirilor de patrimoniu demolate? Cu muzee desființate, biblioteci închise și uniuni de creație exilate pe străzi dosnice?

Și, dacă tot a devenit, vrând-nevrând, o chestiune de interes național – căci ar fi mai mult decât rușinos ca orașul-capitală a României să piardă competiția cu orașe de provincie din alte țări, chiar mai mici decât a noastră –, ce face Ministerul Culturii pentru ca Bucureștii să se achite cum se cuvine de eventuala sa desemnare drept Capitală Culturală Europeană în 2021?

Se încearcă evacuarea forțată din sediu a Muzeului Național al Literaturii Române!

18 Martie 2014

stemacdepO știre care a circulat, la jumătatea săptămânii trecute, în mediile culturale bucureștene, anunța că Muzeul Național al Literaturii Române este în pericol de a-și înceta activitatea, ca urmare a unor acțiuni menite să ducă la evacuarea lui forțată din sediul pe care îl ocupă pe Bulevardul Dacia.

Concret, marți, 11 martie a.c., muzeului i-au fost tăiate gazele, ceea ce nu numai că a împiedicat desfășurarea normală a activității personalului, dar a și periclitat protejarea patrimoniului, constând în principal din manuscrise și documente, care potrivit legii trebuie păstrate în condiții de temperatură și umiditate controlate. Personalul muzeului se teme că, folosindu-se de aceleași pretexte, va urma întreruperea alimentării cu energie eletrică, întrerupere care, dacă s-ar produce, ar duce la sistarea de facto a oricărei activități.

Pentru cine nu știe, Muzeul Național al Literaturii Române este o instituție unicat în țară și printre foarte puținele de acest gen în Europa și din lume. Înființat în anul 1957 de către Perpessicius, el este dedicat expunerii și studierii documentelor și manuscriselor, obiectelor și fondului arhivistic al literaturii române, dispunând de colecții de mare valoare și editând publicații și cărți fundamentale pentru cultura română. Din anul 1967, ca urmare a intervenției personale a lui Tudor Arghezi, muzeul este adăpostit în clădirea din Bd. Dacia nr. 12, fosta casă Kretzulescu, care în 1990 a fost consolidată, iar în ultimii ani a fost restructurată și modernizată, devenind (în ciuda spațiului nu foarte generos) unul dintre cele mai moderne muzee de profil din lume.

Casa a fost, în urmă cu câțiva ani, retrocedată, după cunoscutul sistem al cumpărării de drepturi litigioase. Muzeul, acum ținând de Primăria Capitalei, a primit însă dreptul – prin aceeași sentință judecătorească de retrocedare – de a funcționa în continuare în clădire, iar Primăria are obligația de a-i achita proprietarului o chirie de 360.000 de euro anual. Neplata chiriei și a utilităților poate duce oricând, însă, la evacuarea muzeului din clădirea pe care o ocupă și în care funcționează fără întrerupere din 1967, clădire consolidată, reparată și întreținută decenii la rând din fonduri publice. Iar săptămâna trecută s-a consumat primul episod din acest traseu menit, indubitabil, să ducă la evacuarea clădirii. Evacuarea forțată ar îmbogăți, nu mă îndoiesc, mafia imobiliară, dar ar distruge un patrimoniu cultural inestimabil și ar văduvi centrul Capitalei de una dintre ultimele instituții literare încă în funcțiune. Nu în ultimul rând, ar distruge un proiect expozițional (cel dedicat avangardei interbelice) care se bucură deja de aprecierile specialiștilor din întreaga lume.

Fac un apel la Primăria Capitalei să intervină și, exercitându-și drepturile și obligațiile care-i revin față de această instituție muzeală fanion a Capitalei și a culturii române, să prevină evacuarea MNLR din sediu. Muzeul Național al Literaturii Române nu este o locuință privată și nici măcar un sediu de uniune de creație: el are colecții și arhive extrem de prețioase, care depozitează memoria istorică a literaturii române, și a căror scoatere în stradă ar echivala cu distrugerea iremediabilă.

De asemenea, fac un apel la Ministerul Culturii pentru ca, împreună cu Guvernul, să se găsească de urgență un sediu adecvat pentru MNLR, în aceeași zonă centrală a Capitalei, sediu în care această instituție să-și poată desfășura activitatea fără a mai fi amenințată cu evacuarea. Este inadmisibil să concepem că un asemenea muzeu poate trăi și funcționa ca melcul, cu casa în spinare.

Uniunile de creație au nevoie de sedii reprezentative

4 Martie 2014

stemacdep

Nu mai este un secret pentru nimeni că, în urma unor procese și retrocedări cu multe semne de întrebare, unele uniuni de creație – cum ar fi Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Artiștilor Plastici – au rămas fără un sediu corespunzător.

Astfel, după pierderea sediului din strada Nicolae Iorga, Uniunea Artiștilor Plastici a fost mai întâi găzduită într-un biet apartament de bloc, iar acum își are sediul la margine de București, în zona Poligrafiei, pe o stradă greu de găsit pe hartă. Uniunea Scriitorilor, după ce a pierdut sediul din Calea Victoriei (care fusese renovat, la începutul anilor ’70, pe cheltuiala Uniunii), este acum găzduită în fostele dependințe ale Casei Monteoru, înghesuită în foste cămăruțe de servitori, la un loc cu mai multe redacții ale revistelor literare. Nici una, nici cealaltă nu mai au săli reprezentative, în care să se poată reuni consiliile de conducere sau în care să se poată organiza evenimente de anvergură. Bibliotecile lor, cândva înfloritoare, sunt adăpostite ca vai de ele și nu mai sunt nici pe departe ceea ce o bibliotecă trebuie să fie, iar fondurile pe care le-au investit, de-a lungul timpului, în renovarea și întreținerea sediilor pierdute nu au mai fost recuperate.

În același timp, RA-APPS deține în patrimoniu mai multe zeci de imobile neutilizate. Acestea au intrat în patrimoniul statului prin naționalizările și confiscările din perioada 1945-1948, deci statul nu a investit nimic în construcția lor. De asemenea, din împrejurarea că au fost scoase la vânzare deduc că pentru aceste vile nu mai există nici moștenitori sau litigii, ele fiind proprietatea incontestabilă a statului.

Vilele acestea au fost scoase la vânzare de mai multe ori, dar nici una din licitații nu s-a finalizat, deoarece pentru majoritatea imobilelor nu s-au obținut prețurile solicitate de RA-APPS. Prin  urmare, regia a fost obligată să înceapă vânzarea lor la prețuri de piață, pe principiul „cine oferă (oricât de puțin), este și servit”.

Solicit Ministerului Culturii să înceapă demersurile administrative pentru ca, din patrimoniul imobil al RA-APPS, să le fie atribuite uniunilor de creație rămase fără sediu corespunzător clădiri reprezentative. Trebuie ca aceste uniuni să-și poată desfășura activitatea și, în același timp, statul român și cetățenii săi au nevoie ca nivelul de reprezentativitate publică al culturii române să fie cât mai ridicat. Nu vorbim decât de 3-4 clădiri, în timp ce prejudiciile produse de declasarea culturii române sunt uriașe.

De asemenea, solicit Primăriei Capitalei ca, după modelul altor primării din țară, să preia, ulterior dării în folosință gratuită a respectivelor clădiri, întreținerea acestora, scutindu-le și de obligațiile fiscale locale. Beneficiile pe care Capitala le poate avea, prin revigorarea activităților culturale ale uniunilor de creație, sunt mult mai mari decât aceste cheltuieli de întreținere.

Monumentele brâncușiene deteriorate: nicio demisie?

25 Februarie 2014

stemacdep

Sunt primul care a atras atenția, în Parlamentul României, asupra cazului incalificabil de la Târgu Jiu, oraș în care autoritățile locale, acoperite de tăcerea unor responsabili din Ministerul Culturii, au intervenit asupra monumentelor de patrimoniu Poarta sărutului și Masa tăcerii, de Constantin Brâncuși.

Săptămâna trecută, o comisie internațională de experți a stabilit indubitabil că procedeul de așa-zisă restaurare, folosit de firma agreată de autoritățile locale din Târgu Jiu, și anume spălarea pietrei cu jet de apă sub presiune, a fost total impropriu pentru o restaurare și a produs daune ireparabile operelor brâncușiene.

Nici nu era nevoie, de fapt, de o comisie internațională. Orice modest absolvent de Politehnică știe că aplicarea unui jet de apă sub presiune asupra pietrei are un efect abraziv, ducând la îndepărtarea stratului exterior, protector, al acesteia. Și că o asemenea intervenție asupra unor opere de artă, care există ca atare numai în integritatea lor, nu poate duce decât la deteriorarea lor iremediabilă.

Indignarea mea este dublă.

Mai întâi: cum a fost posibil ca într-o țară care are pretenția că, în materie de patrimoniu cultural, are o legislație și un sistem de protecție de nivel european, asupra unor opere care pot fi calificate, fără doar și poate, ca aparținând patrimoniului umanității (căci Constantin Brâncuși a fost cel mai mare sculptor al secolului trecut), să decidă niște anonimi de pe plan local? Unde a fost Ministerul Culturii, prin direcția sa de specialitate? Dacă a ajuns la convingerea că autoritățile locale nu pot fi oprite în elanul lor stahanovist de a-l distruge pe Brâncuși, de ce n-a fost sesizat Parchetul? De ce n-a fost alertată, în prealabil, opinia publică?

În al doilea rând: acum, că s-a dat totul în vileag, n-ar trebui să urmeze niște demisii? Cum adică: două dintre cele mai importante opere din patrimoniul național sunt deteriorate de niște anonimi de pe plan local și nimeni nu plătește? Nici din Primărie, nici de la Consiliul Local, nici din Ministerul Culturii? N-a semnat nimeni contractul cu cârpacii care l-au spălat cu jet de apă pe Brâncuși? N-a dat nimeni autorizație pentru această barbarie?

Solicit demisia urgentă a celor culpabili de distrugerea acestor opere de artă de neprețuit și, totodată, vă îndemn să reflectați – în perspectiva revizuirii Constituției – dacă nu este cazul ca, pentru anumite domenii care cer responsabilitate și competență (cum sunt patrimoniul și cultura națională) nu este cazul să ne mai gândim cu descentralizarea. Unul din învățămintele tragediei culturale de la Târgu Jiu este că autoritățile locale sunt prea mici pentru a decide în legătură cu patrimoniul național.

Vremea indicațiilor prețioase a trecut

20 Februarie 2014

O întâmplare petrecută la jumătatea săptămânii trecute mă îndeamnă să mă întreb dacă nu cumva chiar au dreptate cei care acuză instituțiile comunitare că sunt prea bugetofage într-o Europă aflată în criză și care are nevoie de politici eficiente, nu de aflat în treabă.

Este vorba despre demersurile a doi eurodeputați, unul din Polonia (Janusz Wojciechowski, conservator), iar altul din Italia (Andrea Zanoni, liberal). Ei au făcut o vizită în România, însoțiți de o echipă de experți, și i-au adresat o scrisoare publică premierului Victor Ponta.

Credeți că vizita lor a avut drept obiect îngrijorările cu privire la proasta funcționare a STS? Sau proiectele românești blocate fără motiv la Bruxelles? Credeți că pe cei doi îi interesează soarta românilor care încă trăiesc foarte rău sau, eventual, cea a părinților copilului ucis de câini maidanezi?

Nu: cei doi europarlamentari au insomnii din cauza… condițiilor în care trăiesc câinii comunitari din România.

Să ne-nțelegem: actualul Parlament European va fi dizolvat peste mai puțin de trei luni. Nimeni nu știe câți dintre actualii euro-parlamentari îți vor recâștiga mandatele (deși este cert că mulți își fac deja campanie electorală). Europa, în același timp, se confruntă cu probleme grave, de la șomajul în rândul tinerilor – endemic în aproape toate cele 28 de state membre –, la atacurile la adresa spiritului european, care se înmulțesc în țările bogate. România însăși are probleme, de la cea politică la permanentul comportament neconstituțional al președintelui Traian Băsescu. Dacă se mai pot admite anchete sau demersuri ale unei instanțe europene pe cale de a fi dizolvată și înlocuită, acestea ar trebui să vizeze problemele fundamentale ale Uniunii.

În aceste condiții, doi eurodeputați, care nici nu sunt ecologiști, vin și ne împuie capul cu indicații prețioase pe tema… câinilor comunitari. Cheltuind, cu această deplasare profund inutilă în România, o groază de bani din bugetul PE, bani care ar fi putut fi utilizați pentru o cauză mai nobilă. Bunăoară, chiar pentru îmbunătățirea situației câinilor comunitari!

Le sugerez euro-parlamentarilor, mai ales celor aflați deja în campanie electorală, dacă nu vor să alimenteze tot mai mult discursul (și succesul electoral) al euro-scepticilor, să se ocupe de teme mai serioase. Nu contrapun situația animalelor celei a oamenilor. Dar mă întreb dacă, în condițiile în care criza a sărăcit procente însemnate din cetățenii europeni (înclusiv în statele bogate), nu e curată demagogie să îți faci campania pe tema animalelor din România, în loc să abordezi tema sărăciei din Polonia și, respectiv, a sărăciei și șomajului din Italia.

Suntem mai mult decât dispuși să primim ajutor de la toți partenerii noștri europeni. Dar ajutor (constând în expertiză, consiliere, know-how și, nu în ultimul rând, finanțare), nu indicații prețioase. Vremea acestora din urmă a trecut din 1989.