Archive for the ‘Declarații Politice, Comunicate de Presă’ Category

De ce nu un muzeu al demagogiei, la Palatul Cotroceni?

30 Septembrie 2014

stemacdep

 

Prezent, în mod neconstituțional, la o reuniune politică de partid, încă-președintele Traian Băsescu s-a plâns că n-a reușit să convingă pe nimeni să organizeze un „muzeu al comunismului” la Palatul Parlamentului.

Amănuntul ar putea fi trecut cu vederea, dacă n-ar emana de la cel care a montat campaniile „cei 322” și, respectiv „dau întâlnire poporului în Piața Universității”, îndreptate direct împotriva Parlamentului României și a parlamentarismului. Așa, însă, este extrem de grav că tocmai acela care se prezintă drept exponentul luptei împotriva comunismului desconsideră Parlamentul, depozitarul suveranității națiunii și, totodată, scutul de apărare al acesteia împotriva tendințelor totalitare.

Tema unui muzeu al comunismului este controversată, nu numai în România. Comunismul este o temă gravă, căci a fost un coșmar care a ținut peste patru decenii, a produs transformări ireversibile la nivelul tuturor straturilor societății și, în cele din urmă, a avut o complexitate care desfide tendințele de simplificare și etichetare.

Pentru oamenii care înțeleg ce este acela un muzeu, chestiunea este mult mai delicată decât pare. Există mari diferențe între un institut (care cercetează), un memorial (care are o funcție pedagogică și morală) și un muzeu (care în primul rând expune). Comunismul se cere, mai întâi, cercetat și există, slavă Domnului, câteva institute care o fac, de la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, al Academiei Române, la IICMEER și CNSAS. Muzeele cel mai adesea celebrează, nu comemorează: cine și-ar putea dori, deci, să celebreze comunismul, la 25 de ani de la prăbușirea lui?

Mă îngrijorează și demagogia fățișă a încă-președintelui României, care are chiar în curtea sa un muzeu: Muzeul Cotroceni. Legat inevitabil de Administrația Prezidențială, Muzeul Cotroceni putea găzdui la fel de bine, dacă nu un muzeu al comunismului, atunci măcar o secție. Palatul Cotroceni, în sine, este tot atât de reprezentativ pentru comunism ca și Palatul Parlamentului, întrucât 1) a fost naționalizat și a găzduit, decenii bune, Palatul Pionierilor, și 2) biserica fostei Mănăstiri Cotroceni a fost demolată, ca și alte clădiri istorice și ecleziastice, în cadrul programului comunist de rescriere a istoriei, fiind reclădită și inaugurată de-abia în timpul celui de-al doilea mandat al dlui Ion Iliescu, în 2004. Ce demersuri a făcut Administrația Prezidențială a lui Traian Băsescu pentru deschiderea unei secții dedicate comunismului la Muzeul Cotroceni? Niciunul.

Totuși, în România există (spre deosebire de alte țări foste comuniste) o instituție excepțională, care păstrează ceea ce trebuie să constituie un memento pentru noi toți. Și anume, memoria represiunii comuniste. Este vorba de Memorialul Sighet, organizat de Ana Blandiana și Romulus Rusan. Memorial, nu muzeu, căci păstrează, pentru educația celor de azi și de mâine, imaginea ororilor și a crimelor comise de fostul regim totalitar. Memorialul Sighet are o filială și la București, în care, în ciuda spațiului meschin, vizitatorul are parte de o experiență la fel de densă și de zguduitoare ca la Sighet. De câte ori a vizitat Traian Băsescu această filială a Memorialului Sighet, aflată pe strada Jean-Louis Caldéron? Dacă nu a vizitat-o niciodată, cum de îndrăznește să vorbească despre „muzeele comunismului”?

Propun, în contrapartidă, viitorului președinte al României să organizeze la Palatul Cotroceni un mic muzeu al minciunii și demagogiei politice la români, de la Alexandru Lăpușneanu la Traian Băsescu. În care acestuia din urmă să i se rezerve o sală specială, lângă ieșire, în amintirea neuitatei sale plecări în cinci minute.

Anunțuri

Redați Bucureștilor istoria!

23 Septembrie 2014

stemacdep

 

Săptămâna trecută, Capitala României a aniversat 555 de ani de la prima atestare documentară în calitate de cetate domnească, așadar, cu funcție politică în sistemul central al Țării Românești.

Dar, după cum arată toți istoricii Capitalei, de la Nicolae Iorga la Constantin C. Giurescu, istoria Capitalei este mult mai veche, ba chiar și statutul de cetate (fortificație menită să apere o parte din teritoriul Țării Românești) este mult mai vechi decât această atestare documentară pe care am aniversat-o recent. Locul propice pentru apărare – căci, în trecut, zona dintre Colentina și Dâmbovița era străbătută de zeci de canale, între care se aflau insulițe, alcătuind o insolită lagună în mijlocul câmpiei –, fertilitatea solului – optim pentru cultivarea viței de vie și a legumelor – și apropierea de Dunăre, de Marea Neagră și de trecătorile Carpaților au favorizat dezvoltarea „cetății de pe Dâmbovița”.

Din păcate, aproape nimic nu mai amintește astăzi de această istorie îndelungată, care consemnează locuirea în acest areal încă din timpul daco-romanilor. Vizitatorul străin trebuie să știe bine românește, ca să citească unde se află vestigiile din perioada daco-romană din jurul Bucureștilor, ca să nu mai vorbim că, fără o mașină de teren, ele nu sunt vizitabile, deși au fost excavate și, teoretic, sunt expuse curiozității turiștilor. Săpăturile din zona Curții Vechi s-au oprit la colțișorul expus astăzi, deși istoricii știu că sub clădirile delabrate din spate se află alte ruine, mult mai importante și mai impozante. Deși multe dintre clădirile care acoperă rămășițele Curții Vechi sunt aproape ruinate și nu prezintă nici un fel de valoare arhitecturală sau istorică, o sfială bizară oprește demolarea lor pentru continuarea excavațiilor arheologice. Probabil că se dorește nu descoperirea adevăratei istorii a Bucureștilor, ci speculațiile imobiliare, foarte rentabile, din momentul în care Centrul Vechi a devenit un loc foarte frecventat de turiști și de bucureșteni. Nimănui nu-i trece prin minte că o mai bună punere în valoare a straturilor de istorie din situl de la Curtea Veche ar face zona și mai valoroasă, în primul rând turistic.

Fac un apel insistent la Ministerul Culturii și la Primăria Capitalei să găsească de urgență o soluție pentru ca Bucureștilor să le fie redată adevărata istorie. Focurile de artificii și concertele sunt frumoase, dar trec. Monumentele și vestigiile arheologice, puse corespunzător în valoare, dau substanță pretențiilor Capitalei României de a fi un oraș european de tradiție.

Restituiți de urgență memoria clădirilor în care au locuit personalități!

17 Septembrie 2014

stemacdep

Nu de ieri, de azi, România a intrat într-un proces de înnoire, în ciuda crizei și a standardului de viață încă scăzut. Atât autoritățile locale, cât și proprietarii privați au început un proces vizibil de renovare a clădirilor publice și private, în special din marile centre urbane. Cum și programul de anvelopare termică a blocurilor de locuințe este în plină desfășurare, rezultă un număr însemnat de imobile asupra cărora s-au efectuat intervenții substanțiale la fațade.

Nu intenționez să abordez aici problema ritmului insuficient în care sunt restaurate clădirile din România, nici a intervențiilor ilegale asupra acestora, deși și acestea sunt subiecte pe care, dacă tot nu le abordează nimeni, Parlamentul ar trebui să le discute.

Ca membru al Comisiei de Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă, mă interesează în primul rând soarta imobilelor în care au locuit personalități ale culturii române. Iar îngrijorarea mea vizează faptul că, în urma renovărilor și a proiectelor de anvelopare termică, au dispărut într-un număr alarmant plăcile memoriale care atestau memoria culturală a respectivelor imobile.

România nu este o țară în care să funcționeze de mult timp o adevărată politică a conservării memoriei. Încă nu avem plăci memoriale pe toate imobilele în care au locuit personalități culturale românești, iar despre cele în care au locuit oameni de cultură celebri, aflați pentru un timp mai lung sau mai scurt în țara noastră, nici că se poate vorbi.

În aceste condiții, dispariția unor plăci memoriale, dintre cele insuficiente pe care le avem, nu poate fi tolerată. Dau doar două exemple scandaloase. A dispărut, cu câțiva ani în urmă, în urma reabilitării imobilului, placa memorială de pe casa în care a locuit și a trudit pentru editarea lui Eminescu marele critic și poet Perpessicius, de pe strada Mihai Eminescu. Tot în Capitală, în urma anvelopării termice a blocului în care a locuit Ion Caraion, aflat pe Șoseaua Colentina, a dispărut placa memorială care atesta că, după ieșirea din pușcăria politică, acolo a locuit importantul poet, traducător și eseist. Dar exemplele sunt, din păcate, mult mai numeroase, la scara întregii țări.

De asemenea, semnalele de alarmă din mass-media nu dau, de ani de zile, nici un rezultat. Odată date jos, plăcile memoriale rămân uitate și, odată cu ele, încă un colț din memoria noastră colectivă dispare.

Fac un apel atât la autoritățile locale, cât și la proprietarii de imobile care au dat jos plăci memoriale ca acestea să fie urgent reinstalate. Fac, totodată, un apel la Ministerul Culturii să monitorizeze situația acestor plăci memoriale și semnaleze organelor în drept cazurile de atentat la memoria culturală.

O strategie națională pentru patrimoniul imaterial

17 Iunie 2014

stemacdep

Se vorbește destul de des, în special în mass-media, despre patrimoniul cultural național, prin care se înțelege, însă, exclusiv patrimoniul material: tezaurul arheologic, patrimoniul arhitectural, civilizația materială țărănească. Se vorbește mult, se face puțin, dar măcar se vorbește, ceea ce face ca, atunci când se petrece ceva grav – cum ar fi demolarea unui imobil de patrimoniu –, opinia publică să se inflameze și, măcar, să se rețină vinovățiile, pentru o perioadă în care acestea vor putea fi și pedepsite.

Despre patrimoniul imaterial nu se vorbește deloc. Nimeni nu pare conștient că instituții ca Festivalul George Enescu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu sau Transilvania International Film Festival, de la Cluj-Napoca, deși nu au sedii, nici conducere permanentă, nici salariați, reprezintă bunuri de patrimoniu național cu o valoare extrem de ridicată.

S-au încheiat recent cea de-a XXI-a și, respectiv, cea de-a XIII-a ediție a FITS și TIFF. Ambele, cu palmarese impresionante, au oferit publicului sute de reprezentații de teatru și proiecții de film, expoziții și conferințe, dialoguri și lansări de carte de specialitate, atât în spații convenționale, cât și în spații neconvenționale. FITS și TIFF sunt renumite, de altfel, pentru implicarea în societate, pentru promovarea culturii și a educației artistice, pentru apropierea artei de public.

Nici măcar evidența faptului că manifestările au atras zeci de mii de oameni, dintre care câteva mii bune de turiști străini – și nu din cei de croazieră, care coboară pentru două ore în port, ci turiști care au stat câte o săptămână în Sibiu și Cluj-Napoca –, nu este, se pare, suficientă pentru a-i determina pe oficialii Ministerului Culturii, ai Administrației Fondului Cultural Național, să elaboreze o strategie culturală națională care să declare asemenea manifestări drept bunuri de patrimoniu imaterial cu valoare strategică, direcționând către ele resurse și logistică și interfațându-le cu investițiile în turism și infrastructură.

Cultura română vie are nevoie de această strategie, fără de care puținele resurse se risipesc, în loc să fie concentrate acolo unde pot aduce rezultate spectaculoase, pe multiple planuri. Fără ea, nu numai patrimoniul material, ci și cel imaterial se poate risipi, sărăcindu-ne pe toți.

Serbia are în continuare nevoie de ajutor

3 Iunie 2014

stemaCDEP

Inundațiile care au lovit vestul Balcanilor, cele mai grele de când se înregistrează datele meteorologice în Europa, au afectat grav statul vecin, Serbia. S-au înregistrat 51 de morți, peste 65.000 de persoane evacuate și pagube materiale estimate, deocamdată, la 3 miliarde de euro.

Iar aceste cifre sunt departe de a fi cele finale. Inundațiile au distrus, practic, producția agricolă pe suprafețe uriașe, au scos din funcțiune obiective industriale vitale și au lăsat regiuni întregi fără infrastructură. Riscul epidemiilor este în continuare foarte mare, ca și nevoile esențiale ale oamenilor – apă potabilă, hrană, îmbrăcăminte –, care rămân nesatisfăcute.

Ajutoarele internaționale, între care și cele trimise de Guvernul României, sunt, nu este un secret, insuficiente. Ele nu acoperă decât parțial necesitățile și pe temen scurt, mai ales în condițiile în care Serbia se afla, oricum, și înaintea acestor inundații, într-o situație economică extrem de fragilă, din cauza crizei.

Am apreciat înțelepciunea Guvernului României, care nu a disponibilizat echipe de salvare și logistică specifică decât după ce pericolul unor inundații grave pe Dunăre, în România, a trecut. Am apreciat și faptul că ajutoarele umanitare, în valoare de 800.000 de lei, au depășit cuantumul ajutoarelor oferite de state mai bogate decât România. Dar Serbia are în continuare nevoie de ajutor din partea noastră.

Reamintesc, în calitate de reprezentant al României în Adunarea Parlamentară de Cooperare Economică la Marea Neagră, că Serbia este o țară vecină și prietenă, care are statutul de candidat la integrarea în Uniunea Europeană, membru al APCEMN și care merită tot sprijinul nostru dezinteresat.

De asemenea, reamintesc că în Serbia, în regiunile aflate la granița cu țara noastră, trăiesc minorități românești compacte. Cum de atâtea ori ne-am afirmat dorința de a le sprijini în păstrarea identității lor naționale, s-ar cuveni ca mai ales acum, când existența lor este pusă în pericol de urmările unei catastrofe naturale de proporții istorice, să le sărim în ajutor.

Fac, deci, un apel către organizațiile umanitare din România, către fundații și asociații, către agenții economici care pot oferi ceva sinistraților din țara vecină, și nu în ultimul rând către Biserica Ortodoxă Română, să intervină și să ajute la surmontarea unei situații extrem de dificile și de periculoase. De asemenea, fac un apel la autoritățile locale din județele aflate la frontieră – Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți – să caute și să disponibilizeze resursele de ajutoare umanitare la care pot apela, trimițându-le în regiunile grav afectate din Serbia.

Să nu uităm că, în zilele Revoluției din Decembrie, deși Serbia se afla și ea în pragul războiului civil, fabrica de pâine din Pancevo a trimis, săptămâni la rând, camioane cu pâine, gratuit, la Timișoara. Și noi ne putem dovedi adevărați vecini și cetățeni europeni, ajutând Serbia într-un moment extrem de delicat.

Un protest împotriva demagogiei

27 Mai 2014

stemacdep

Nu vreau să comentez aici rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European, nici măcar din postura de membru al partidului câștigător.

Vreau să atrag atenția asupra unui alt aspect, la fel de îngrijorător ca absenteismul. Este vorba despre declarațiile demagogice, iresponsabile, ale unor lideri politici. Care, în opinia mea, trebuie să primească o replică inclusiv în Parlament.

Astfel, doamna Elena Udrea, deși partidul pe care îl reprezintă (în locul președintelui de drept, domnul Eugen Tomac) a beneficiat, atât în faza de înființare, cât și în campania electorală, de o implicare consistentă a președintelui Traian Băsescu, a vorbit de… fraudarea alegerilor. Deși dumneaei personal nu reușise, în 2012, să învingă într-un colegiu de provincie un candidat începător, iar partidul nu avea, în afara lui Traian Băsescu, nici un candidat relevant.

La fel și alți lideri politici. Domnul Crin Antonescu a înfățișat – cu mai multă finețe decât doamna Udrea, dar cu aceeași cantitate morală insuficientă – un tablou apocaliptic, în care majoritatea din Parlament n-ar fi avut altceva de făcut decât să atace PNL. Când mai multe partide se pretind „principala țintă a Puterii”, e limpede că nici unul nu a fost o țintă, într-o campanie mult mai liniștită și mai lipsită de incidente decât precedentele.

Acuzația de fraudare a alegerilor europene, în actualul context internațional, este de-a dreptul iresponsabilă. Sigur că e mai ușor să spui că alegerile au fost fraudate, decât să accepți că nu ai valoare, că ești impopular și că poporul nu te vrea. Dar înseamnă să nu îți pese nici cât negru sub unghie de reputația țării și, nu în cele din urmă, de inteligența alegătorilor.

În actualul context, în care PE va avea de-a face cu o puternică reprezentare a adversarilor Uniunii Europene, iar România va fi – se poate presupune – puternic atacată de adversari care revarsă propriul eșec intern în capul nostru, a pretinde că niște alegeri normale ar fi fost fraudate e, repet, o iresponsabilitate ieșită din comun. A vorbi despre „războaie”, despre perspective apocaliptice, în loc să îți recunoști onest eșecul și să plătești prețul politic al unor decizii catastrofale, este o dovadă de demagogie dezgustătoare.

Dar este și un adevărat atac la adresa interesului național și a interesului cetățeanului român obișnuit. Care trebuie să primească, aici, în Parlament, o dezaprobare fără echivoc.

E nevoie de mai multă moderație în viața publică

23 Aprilie 2014

stemacdep

Sărbătorile pascale de anul acesta au arătat din nou o adevărată fractură între România reală – care a sărbătorit cu decență bucuria Învierii Domnului – și o alta, prezentă mai ales pe micile ecrane, care a profitat de acest moment pentru a-și exhiba din nou complexele și a da un spectacol dezgustător, de totală îndepărtare de bunul simț și de regulile unei conviețuiri civilizate.

Petreceri deșănțate, programe de televiziune de o vulgaritate de neimaginat, imagini ale unei opulențe care este jignitoare deoarece în mod evident nu este rodul muncii și al meritului: toate acestea ne-au intrat, vrând-nevrând, în case, ne-au maculat cugetul și au batjocorit spiritul sărbătorii.

O grea răspundere, pentru această situație, au atât cei care dau tonul unui asemenea comportament (și nu o dată politicienii sunt și ei parte a unor asemenea manifestări), cât și cei care au misiunea de a împiedica degradarea climatului social.

Mă refer în primul rând la realizatorii de televiziune și la conducerile editoriale ale unor posturi așa-zis comerciale, care tolerează cu larghețe, ba chiar încurajează producția și difuzarea de emisiuni „mondene”, de „vedete” sau „reality-show”. Emisiuni în care indivizi lipsiți de orice talent și de orice merit social sau cultural își expun platitudinile, lipsa de educație și comportamentele necivilizate, devenind, inevitabil, „modele”. În special tânăra generație este victimă sigură a unor asemenea false modele, care le oferă non-valoare pe post de valoare și incultură în loc de cultură.

Fac un apel la toți cei implicați să ia aminte la lecțiile trecutului și să nu perpetueze această degradare a spațiului public. Nu e prea târziu să începem să ne comportăm civilizat și să îndreptăm societatea pe calea respectului de sine și a demnității. Audiovizualul trebuie să revină, încetul cu încetul, la misiunea sa reală de informare a opiniei publice, iar divertismentul să abandoneze drumul închis al vulgarității și devergondajului.

În Săptămâna Patimilor, să dăm un mesaj de pace și de solidaritate societății românești!

15 Aprilie 2014

stemacdep

Creștinii au intrat în Săptămâna Patimilor. O săptămână care, prin sensurile ei, ne îndeamnă să ne examinăm cu mai multă severitate faptele, gândurile și cuvintele. Să ne împăcăm cu noi înșine și cu cei din jur. Să fim mai cuviincioși și să luăm decizii bune privitoare la viitorul nostru.

Parlamentul României este, desigur, o structură laică, în care sunt reprezentați toți cetățenii țării, indiferent de confesiune, ca și ateii. Însă nu cred că un apel la înțelepciune, unitate, pace și înțelegere, indiferent de unde ar veni, poate fi respins sub pretextul laicității, fie și numai pentru că opusul acestor valori ar fi lipsa de înțelepciune, dezbinarea, confruntarea și conflictul. Ceea ce nimeni nu cred că își dorește.

Lansez, așadar, un apel către toți parlamentarii români ca în aceste zile, premergătoare Sfintelor Paști, să dea dovadă de reținere în declarații și comportament, să participe la evenimentele caritabile, să sprijine atât cât pot cetățenii din colegiile în care au fost aleși și să transmită societății un semnal de pace și unitate.

Le propun, de asemenea, tuturor colegilor mei din Partidul Social Democrat, ca și celor din celelalte partide parlamentare, inclusiv reprezentanților minorităților, să profităm de aceste momente solemne pentru ca, păstrându-ne identitatea politică, să detensionăm raporturile dintre noi și să reevaluăm dialogul. Suntem tot timpul, parcă, într-o campanie electorală epuizantă, care macină energiile creatoare ale partidelor și uzează resursele umane necesare, de fapt, bunei guvernări. Să-i punem punct măcar pentru o săptămână, pentru ca noi înșine și cetățenii să poată fructifica exemplul bun al concordiei și armoniei, al dialogului inteligent și constructiv.

Să încetăm, deci, să mai deschidem subiecte de confruntare care ar trebui să rămână pentru totdeauna teme ale concordiei naționale. Apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, democrația parlamentară, libertatea ca valoare fundamentală și respectul valorilor naționale să reprezinte, de acum încolo, chestiuni asupra cărora să nu mai polemizăm și pe care să nu le mai repunem, iar și iar, în discuție. Să punem punct, noi, primii, acestui război al românilor cu românii, care face atât de mult rău societății noastre și zădărnicește multe dintre eforturile pe care le facem cu toții ca să progresăm și să ne apropiem de un standard de viață decent.

Să punem, în același timp, punct și escaladării conflictelor dintre instituțiile statului, constituționale sau nu, ca și dăunătoarei retorici a pamfletului, la care se reduce adesea lupta politică în țara noastră. Este indubitabil că o bună parte din violența verbală și comportamentală din societate pornește, din păcate, chiar de aici, dintre noi. Însă tot noi putem contribui la îndreptarea cursului negativ al raporturilor sociale și inter-umane, începând prin a ne îndrepta pe noi înșine.

Să dăm, în sfârșit, un exemplu de solidaritate națională, începând prin a ne trata unii pe alții drept parteneri ai unui proces politic a cărui menire nu este controlul puterii în folosul propriu, ci mai buna guvernare a cetățenilor. Să nu uităm de versetul biblic care ne avertizează că nu-i este de nici un folos omului dacă va cuceri lumea întreagă, dar își va pierde sufletul. Și să ne amintim că între Florii și Paști se întinde atât un traseu al nestatorniciei firii omenești (care întâi L-a primit pe Mântuitor cu flori, apoi L-a trădat), cât și unul al speranței, căci Învierea este întemeierea speranței.

Să dăm, așadar, României, prin faptele și cuvintele noastre, speranța de care are atâta nevoie!

Revistele de cultură, victimele tranziției din mass-media românească

8 Aprilie 2014

stemacdep

Am arătat de mai multe ori, în ultimele luni de zile, că situația financiară și instituțională a presei culturale din România a devenit foarte gravă. Ne aflăm, din nefericire, foarte aproape de momentul în care mai multe reviste importante, cu vechime de peste 100 de ani și cu merite inestimabile în construirea culturii și a statului modern, își vor înceta definitiv apariția.

Am atras, de asemenea, atenția că se impune intervenția statului, pentru a proteja acest patrimoniu cultural imaterial, care este totodată și ultimul spațiu profesionist de dialog intelectual din țară, în care se manifestă universitari, cercetători, oameni de cultură, ce dezbat teme fundamentale privind trecutul, prezentul și viitorul României.

Reiau apelul către Ministerul Culturii și către administrația centrală și locală, care sunt singurele ce mai pot interveni pentru a opri prăbușirii presei culturale din România. O fac bazându-mă nu numai pe intervențiile recente, în această chestiune, ale Uniunii Scriitorilor, ale domnului Președinte Nicolae Manolescu, ci și pe concluziile la care au ajuns, în cadrul unei dezbateri organizate de către revista Arca din Arad, redactorii-șefi ai mai multor reviste de cultură naționale și regionale. Presa culturală nu poate rezista singură, în condițiile în care rețeaua națională de difuzare de presă nu mai există, firmele private de difuzare nu sunt interesate de aceste publicații necomerciale, iar comisioanele care se percep nu pot fi suportate de către redacțiile acestor reviste. Cum toată presa serioasă din România suferă din cauza deficiențelor în sistemul de difuzare, dar și din cauza unei deculturalizări accentuate a societății românești, e limpede că nu ne putem permite să asistăm la o dispariție a unor reviste de prestigiu și de tradiție, de un nivel calitativ european. Cu atât mai mult cu cât sprijinirea lor nu înseamnă decât un efort bugetar absolut neînsemnat, în raport cu alte cheltuieli care s-au făcut și, din păcate, se vor mai face.

Fără o presă culturală puternică, nu se poate vorbi de o cultură română modernă și nici de o viață culturală în adevăratul înțeles al cuvântului. Trebuie să dăm societății românești un semnal clar de susținere a instituțiilor culturale care au dat României moderne identitate și valoare.

Capitală Culturală Europeană fără instituții de cultură?

1 Aprilie 2014

stemacdep

Aflu din presă că Bucureștii se pregătesc să candideze pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Este o știre care ar trebui, în principiu, să ne bucure. Deși – dacă nu mă înșeală memoria – capitalele de țări europene nu prea au candidat la acest titlu, ceea ce ne pune iar într-o postură nedorită de eterni călcători de reguli, scrise sau nescrise. Iar ca român, admirator al diversității culturale din țara noastră, aș fi preferat ca alte orașe esențiale pentru cultura română și care și-au anunțat și ele candidatura, să nu fie concurate inoportun tocmai de București, lăsând impresia unei false rivalități interne și a unei dezorganizări naționale.

Dar nu concurența neloială (și contraproductivă) dintre mai multe centre culturale românești este în cauză aici. Ci pretenția Bucureștilor de a candida la acest statut, deopotrivă onorant și plin de obligații, în condițiile în care, încetul cu încetul, mafia imobiliară și indiferența autorităților, centrale și locale deopotrivă, depopulează orașul de instituțiile sale culturale.

Să recapitulăm: Sala Dalles, singura galerie de oarecari dimensiuni a orașului, a rămas încremenită la aspectul, iluminatul, decorarea și… igiena de la sfârșitul anilor ’80, ca să nu mai vorbim de transformarea spațiilor de la parter într-o foarte profitabilă (dar neartistică) librărie. În afara ei, Bucureștii nu au nici o galerie de artă demnă de dimensiunile orașului și de statutul său de capitală europeană.

Uniunea Scriitorilor este exilată, de un an de zile, în atenansele Casei Vernescu, fără o sală de conferințe în care să își poată desfășura proiectele și fără o vizibilitate publică de nivelul valorii reale a literaturii române.

Muzeul Național al Literaturii Române, aflat într-o clădire deja retrocedată (în condiții la fel de dubioase ca toate retrocedările unor sedii de instituții culturale), este pe cale de a fi evacuat din sediu și de a-și pierde expozițiile permanente recent amenajate, la care s-a muncit ani de zile.

Muzeul Filatelic, recent preluat de Banca Națională, încă nu și-a găsit un sediu în care să îi fie puse în valoare comorile, iar patrimoniul este doar depozitat, nu și expus, deci e inaccesibil publicului. Nimeni nu mai știe, de câteva luni, dacă muzeul mai există sau nu.

Biblioteca Națională Pedagogică, în ciuda petiției semnate de numeroși universitari, cercetători, bibliotecari și scriitori, este pe cale de dispariție, ca urmare a contopirii ei cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Nu-i exclus ca, odată cu sediul, să-și piardă profilul pedagogic, unic în țară și foarte rar în toată Europa.

Adresez o întrebare simplă: cum se dorește ca Bucureștii să candideze la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021? Cu concursuri de desene pe asfalt? Cu expoziții ale viitoarelor imobile de birouri ce urmează a fi construite pe locul clădirilor de patrimoniu demolate? Cu muzee desființate, biblioteci închise și uniuni de creație exilate pe străzi dosnice?

Și, dacă tot a devenit, vrând-nevrând, o chestiune de interes național – căci ar fi mai mult decât rușinos ca orașul-capitală a României să piardă competiția cu orașe de provincie din alte țări, chiar mai mici decât a noastră –, ce face Ministerul Culturii pentru ca Bucureștii să se achite cum se cuvine de eventuala sa desemnare drept Capitală Culturală Europeană în 2021?