Statul și biserica, în noul context democratic și european

ionut biblioteca nationala

poza grup biblioteca nationala


Zilele trecute am participat la simpozionul “Dimensiunea socială a relației dintre statul român și cultele religioase”, organizat în Aula Bibliotecii Naționale, de Institutul Social Democrat “Ovidiu Șincai”, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte. Redau în continuare intervenția mea privind necesitatea redefinirii parteneriatului dintre stat și cultele religioase, în sensul unei mai bune ajutorări reciproce, în special în domeniul social:

„În urmă cu nu foarte mulți ani, abordarea de către un om politic social-democrat a temei relației dintre stat și biserică ar fi părut o blasfemie, în ambele „tabere”.

Știm cu toții că, la sfârșitul secolului al XIX-lea, social-democrația românească a fost prima care a promovat, în discursul public, o abordare științifică a realității, a luptat împotriva superstițiilor și a bigotismului și pentru separația dintre biserică și stat. Atunci, această politică era necesară, spre a putea scoate satul românesc – care reprezenta cca 90% din populația țării – din înapoiere, din mizeria provocată de absența unui sistem de igienă și sănătate publică, și spre a obliga, de asemenea, tânărul stat român să își asume misiunile care îi reveneau ca stat național modern, ce are obligația să le ofere cetățenilor săi servicii sociale de calitate, în contul impozitelor pe care aceștia le plătesc.

Poziția de atunci a social-democrației românești era nu mai puțin una europeană: secolul al XIX-lea, în întregul său, a dus până la capăt proiectul iluminist de separare a statului de biserică, proiect necesar în special în Occident, acolo unde biserica exercita, în toate statele catolice, o puternică influență asupra politicului și a treburilor publice, în general. Proiect din care a rezultat un proces nu o dată dureros, nu lipsit de violențe și de regretabile excese, pe care revoluția comunistă din Rusia (1917) l-a și transformat într-o adevărată persecuție istorică a bisercii, purtată de agenții ateismului bolșevic.

În România, procesul desprinderii bisericii de stat a fost mai simplu și mai lin, deși nu lipsit de momente dureroase. În concepția ortodoxă (și) post-bizantină, statul nu s-a confundat niciodată cu biserica și de-abia în modernitate am înregistrat un moment de excepție, în care un înalt prelat (Patriarhul Miron Cristea) a exercitat, cu totul efemer, o funcție politică. Între stat și biserică, legătura, în practica politică bizantină, este de symphonía: împreună-lucrare, sprijin reciproc, dar separare completă a planurilor de acțiune. Biserica și statul s-au aflat câteodată în dezacord (ne reamintim conflictul dintre mitropolitul Antim Ivireanul și domnitorul Constantin Brâncoveanu, din 1712), dar în general conduita conținută de conceptul citat, de symphonía, a guvernat relațiile armonioase dintre cele două instituții.

În vechea Românie, de asemenea, putem constata din istorie că biserica a exercitat, pe perioade îndelungate de timp, funcții sociale care astăzi sunt rezervate statului. Cel puțin învățământul public și sănătatea își au începuturile, în România, în inițiative ale bisericii, iar în momentele faste ale culturii române medievale, cele două instituții au conlucrat exemplar în aceste două domenii. Avem, de pildă, exemplul introducerii și perpeturării tiparului în Țările Române, în care biserica și puterea domnească și-au dat mâna, asigurând funcționarea neîntreruptă a acestui puternic factor de civilizație, care în teritoriile de la sudul Dunării, aflate sub ocupația Imperiului Otoman, a fost timp de secole interzis. De asemenea, primele școli românești de rang superior, ca Schola Graeca et Latina de la Târgoviște (cca 1640) sau Academiile Domnești de la București și Iași (sfârșitul secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea), au putut funcționa datorită conlucrării dintre puterea politică a statelor feudale Moldova și Țara Românească și biserică (Mitropoliile de Târgoviște/ București și Iași, Patriarhia de Constantinopol, Patriarhia de Ierusalim). În Transilvania, acolo unde majoritatea românească nu avea nici o reprezentare politică, biserica a preluat chiar rolul statului, înființând școli de toate gradele și spitale pentru români, fie că a fost vorba de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică sau de Mitropolia Ardealului, ortodoxă.

Tocmai pentru că, în țara noastră, statul și biserica au colaborat fără a se confunda, consider că putem aborda mai relaxați chestiunea unei colaborări actuale, în materie socială, dintre instituțiile statului și cele ale bisericii. Nu se pune problema subordonării statului față de biserică sau invers, nici cea a renunțării la laicitate ca element constituțional al statului român. Este vorba doar de găsirea unui cadru democratic, în care potențialul de activitate socială al bisericii să suplinească, la nevoie, deficiențele statului și, de asemenea, în care resursele publice ale statului să se alăture celor private ale bisericii, spre rezolvarea unor nevoi sociale care, altminteri, ar rămâne nerezolvate, în defavoarea „beneficiarului”, care e cetățeanul.

Aș atrage atenția și asupra actualității, chiar urgenței acestei dezbateri despre un nou parteneriat social stat-biserică, decurgând nu numai din nevoia noastră, a social-democrației, de a răspunde prin idei și proiecte noi așteptărilor cetățenilor și electoratului nostru. Criza economică și financiară a pus la grea încercare statele civilizate și a făcut posibilă apariția unui discurs foarte periculos, demolator, la adresa conceptului de stat social. În foarte multe țări, și mai ales în România, ieșirea din criză s-a făcut pe spinarea cetățenilor, prin măsuri de austeritate care au diminuat și chiar eliminat serii întregi de prestații sociale ale statului, fără ca în schimb cetățenilor să le crească puterea de cumpărare. Statul a abdicat, pur și simplu, de la o serie întreagă de misiuni, fără a pune nimic în loc. Iar acum noi, cei care nu credem că statul social este un concept depășit, ba dimpotrivă, că reprezintă singurul răspuns corect la așteptările oamenilor în criză, trebuie să reluăm aceste prestații sociale, în condițiile în care instituții întregi și resurse specifice nu mai există.

Chiar dacă, în concepția ortodoxă, nu misiunea socială este misiunea principală a eclesiei, biserica (și când spun asta, mă gândesc la toate cultele cu existență legală din România) este o enormă și bine organizată structură, care poate fi de mare ajutor cetățenilor, în domenii cum ar fi protecția socială, sănătatea publică, educația și cultura. Biserica are, de asemenea, un patrimoniu cultural pe care adesea nu numai că nu îl valorificăm, dar nici nu îl cunoaștem.

Vă propun, prin urmare, să avem curajul de a închide capitolul tradiționalei reticențe a social-democrației față de biserică și să deschidem unul nou, în care statul, în parteneriat democratic cu biserica, să își îndeplinească menirea de a promova solidaritatea socială, de a ajuta grupurile sociale aflate în dificultate, de a-i face pe toți românii să se simtă membri ai acestei societăți și cetățeni ai statului.

Nu se pune problema să renunțăm la principiile noastre democratice, nici să înlocuim știința economică și sociologia cu Ceaslovul și Psaltirea. Suntem oameni moderni și suntem capabili să facem distincția între planuri, între menirea noastră ca partid politic și cea a bisericii, cu atât mai mult cu cât, cum spuneam, ca teolog ortodox știu că funcția socială nu este cea principală pentru biserică. Dar, în același timp, datoria față de cetățeni ne impune să nu închidem nici o ușă, să nu ignorăm nici un partener democratic, spre fi de folos societății și a reface funcțiile statului social, distrus în bună măsură de o austeritate cleptocrată și lipsită de viziune.

Totodată, avem datoria de a recunoaște că și biserica s-a schimbat, s-a modernizat și și-a luat în serios rolul de instituție națională. Și nu mă refer numai la Biserica Ortodoxă Română, majoritară, ci și la alte biserici, al căror mesaj social este perfect compatibil cu misiunea noastră și cu nevoile societății românești. Este bine, este normal ca un stat sărac, devalizat de ani de zile și cu mari nevoi la capitolul serviciilor sociale, să promoveze un parteneriat public-privat cu biserica. Ar fi o dovadă de ipocrizie și de dezinteres față de lipsurile în care se zbat încă foarte mulți cetățeni dacă, promovând acest tip de parteneriat public-privat transparent cu ONG-uri ateiste, care contestă existența lui Dumnezeu, l-am refuza, în schimb, bisericii.

Iar inițiativa trebuie să aparțină, cred eu, statului, deoarece, dacă actualul sistem de proiecte, pe care cultele legale din România le pot accesa, ar fi suficient, nu ne-am mai afla aici să discutăm despre acest subiect. Trebuie să găsim, în cadrul legal democratic european, căile de-a putea uni logistica bisericilor și resursele financiare ale statului, de a transfera bisericii unele servicii sociale pe care statul nu le poate exercita eficient și de a colabora cu biserica pentru a accesa împreună resurse pe plan european și mondial, spre a aduce serviciile sociale din România la nivelul standardelor europene.

Și aș mai adăuga un subiect, ca o propunere de viitor. Discursul public neglijează tot mai mult, din păcate, funcția socială a culturii. Biserica – iarăși, în înțelesul de culte legal recunoscute în țara noastră – are un patrimoniu cultural de excepție, care poate fi introdus și valorificat mai bine spre a promova valori cu funcție socială ridicată: toleranța, diversitatea, respectul reciproc, moralitatea. Valori care, e drept, nu suplinesc ajutoarele sociale concrete, dar îi dau cetățeanului o altă stare de spirit și o altă atitudine, deblocând resurse umane de mare preț pentru rezolvarea problemelor sociale cu care ne confruntăm.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: