Monumentele brâncușiene deteriorate: nicio demisie?

stemacdep

Sunt primul care a atras atenția, în Parlamentul României, asupra cazului incalificabil de la Târgu Jiu, oraș în care autoritățile locale, acoperite de tăcerea unor responsabili din Ministerul Culturii, au intervenit asupra monumentelor de patrimoniu Poarta sărutului și Masa tăcerii, de Constantin Brâncuși.

Săptămâna trecută, o comisie internațională de experți a stabilit indubitabil că procedeul de așa-zisă restaurare, folosit de firma agreată de autoritățile locale din Târgu Jiu, și anume spălarea pietrei cu jet de apă sub presiune, a fost total impropriu pentru o restaurare și a produs daune ireparabile operelor brâncușiene.

Nici nu era nevoie, de fapt, de o comisie internațională. Orice modest absolvent de Politehnică știe că aplicarea unui jet de apă sub presiune asupra pietrei are un efect abraziv, ducând la îndepărtarea stratului exterior, protector, al acesteia. Și că o asemenea intervenție asupra unor opere de artă, care există ca atare numai în integritatea lor, nu poate duce decât la deteriorarea lor iremediabilă.

Indignarea mea este dublă.

Mai întâi: cum a fost posibil ca într-o țară care are pretenția că, în materie de patrimoniu cultural, are o legislație și un sistem de protecție de nivel european, asupra unor opere care pot fi calificate, fără doar și poate, ca aparținând patrimoniului umanității (căci Constantin Brâncuși a fost cel mai mare sculptor al secolului trecut), să decidă niște anonimi de pe plan local? Unde a fost Ministerul Culturii, prin direcția sa de specialitate? Dacă a ajuns la convingerea că autoritățile locale nu pot fi oprite în elanul lor stahanovist de a-l distruge pe Brâncuși, de ce n-a fost sesizat Parchetul? De ce n-a fost alertată, în prealabil, opinia publică?

În al doilea rând: acum, că s-a dat totul în vileag, n-ar trebui să urmeze niște demisii? Cum adică: două dintre cele mai importante opere din patrimoniul național sunt deteriorate de niște anonimi de pe plan local și nimeni nu plătește? Nici din Primărie, nici de la Consiliul Local, nici din Ministerul Culturii? N-a semnat nimeni contractul cu cârpacii care l-au spălat cu jet de apă pe Brâncuși? N-a dat nimeni autorizație pentru această barbarie?

Solicit demisia urgentă a celor culpabili de distrugerea acestor opere de artă de neprețuit și, totodată, vă îndemn să reflectați – în perspectiva revizuirii Constituției – dacă nu este cazul ca, pentru anumite domenii care cer responsabilitate și competență (cum sunt patrimoniul și cultura națională) nu este cazul să ne mai gândim cu descentralizarea. Unul din învățămintele tragediei culturale de la Târgu Jiu este că autoritățile locale sunt prea mici pentru a decide în legătură cu patrimoniul național.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: