PDL să demisioneze, dacă se dovedeşte că agresorii lui Daniel Barbu au fost coordonaţi!

Nu am rostit niciodată, de când sunt în Parlament, vreun elogiu la adresa domnului ministru Daniel Barbu. Am anumite rezerve faţă de politicile Ministerului Culturii (pe unele le-am exprimat în scris, în publicaţiile la care colaborez, pe altele le-am expus chiar în Parlament, prin declaraţiile mele).

Dar în acest moment simt o solidaritate umană, înainte de toate, faţă de un ministru al Guvernului României, care, după ce este agresat în stradă de către nişte aşa-zişi manifestanţi ecologişti, este agresat şi politic de către nişte aşa-zişi politicieni democraţi, şi anume cei din Partidul Democrat Liberal.

Concret, în loc să îi transmită omului de cultură şi de dialog care este Daniel Barbu toată simpatia şi solidaritatea pe care o merită (ca victimă absolut nevinovată, ce plăteşte pentru păcatele altora, în primul rând ale unor foşti miniştri PDL), aceşti aşa-zişi democraţi i-au cerut… să demisioneze dacă se va dovedi că agresorii nu sunt membri ai unor formaţiuni paramilitare, aşa cum declarase cel agresat.

Dar dacă nu sunt membri ai unor formaţiuni organizate capabile să obţină informaţii private, de unde au numerele de telefon personale ale unor parlamentari şi ziarişti? Cine plăteşte toţi fluturaşii şi manifestele care se răspândesc în Piaţa Universităţii? De ce pun în fruntea listelor de politicieni care trebuie, chipurile, traşi la răspundere numele unor parlamentari care nu au nimic de-a face cu Roşia Montană, care nici nu erau în politică atunci când regimul Emil Constantinescu a dat primele avize de exploatare? Cine are interesul să murdărească nişte oameni curaţi? Şi, mai ales, cine îşi permite să ameninţe parlamentari ai statului român, fără să se teamă că ar putea fi tras la răspundere?

Cred că noi, componenţii majorităţii parlamentare, trebuie să sancţionăm acest comportament politic iresponsabil al PDL. Înţelegem că opoziţia este grea când eşti izolat şi în descompunere, dar acestea nu sunt motive pentru a depăşi linia roşie care desparte comportamentul politic democratic de metodele portuare.

Dacă se va dovedi că agresorii domnului ministru Daniel Barbu au fost organizaţi, le cer parlamentarilor PDL să-şi depună demisia de onoare. Pentru că au eşuat în apărarea valorii ultime, întemeietoare a Parlamentului: democraţia.

Desigur, dacă mai au onoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: