Discursul pe care l-am ținut în cadrul dezbaterii „120 de ani de social-democrație în România”, organizată de Clubul de la București

DSC_0293120 de ani de viitor al social-democrației românești

 

 S-au evocat aici, cu justificată mândrie, cei 120 de ani de existență politică a social-democrației românești. Sunt ani în care partidul a trecut prin momente de înălțare și de derută, prin triumfuri ale demnității și prin infernul pușcăriei politice, prin lungi perioade în care și-a apărat în Parlament convingerile și prin epoci întunecate, în care s-a refugiat în catacombe, spre a-și salva identitatea. Ani în care social-democrația românească a dat culturii române figuri de seamă, ani în care Partidul Social Democrat din România a contribuit și el, alături de alte partide democratice, la constituirea panteonului martirilor din pușcăriile comuniste. Ani, în sfârșit, în care a renăscut, a guvernat și a îndreptat România spre destinul ei firesc, însemnând Uniunea Europeană și NATO, și ani în care s-a aflat sub tirul unei justiții îngenuncheate politic, în care regresul țării pe toate planurile a fost ascuns opiniei publice de un discurs demagogic anti-social-democrat.

Acest moment aniversar, în care ne amintim de iluștrii noștri înaintași, nu trebuie, cred, să fie dedicat numai evocării, oricât de pioase, a trecutului. Căci una dintre virtuțile social-democrației dintotdeauna a fost spiritul prospectiv. Socialismul a fost văzut de adepții social-democrației, la sfârșitul secolului al XIX-lea, drept o prelungire firească a modernizării țării, începute de pașoptiști, după Tratatul de la Adrianopole (1829). Ioan Nădejde și revista Contemporanul au preluat, încă de la apariție (survenită în 1881), misiunea de a introduce spiritul științific în viața publică românească, de a lupta împotriva superstițiilor și a moravurilor orientale. Social-democraților din epocă le revine meritul de a fi luptat primii, de pildă, pentru votul universal și pentru emanciparea femeilor, într-o Românie în care – în acord cu ceea ce se întâmpla și în alte state europene – nu aveau drept de vot direct decât procente mici din populație. Social-democraților români le aparține promovarea ideii de legislație a muncii, care, în România de dinaintea primului război mondial, a fost o inițiativă născută în organizațiile sindicale socialiste, abia apoi fiind preluată și de alte forțe politice. Tot social-democraților din epocă le aparține tradiția sindicală din vechea Românie, care a împiedicat multă vreme răspândirea „ciumei roșii” și a „ciumei verzi” în rândurile clasei muncitoare.

Prin urmare, respectând și omagiind acest trecut strălucit, se cuvine să privim în viitor. Se cade să conștientizăm momentul de răscruce în care se află forțele politice din lumea civilizată, confruntate nu numai cu o criză economică și financiară de proporții, ci și cu degradarea accentuată a modelului capitalismului neo-liberal, sub presiunea realităților rezultate ca urmare a agravării consecințelor economice și sociale ale crizei de sistem. Se nasc modele alternative, care acum par mai robuste la criză, nu mai putem vorbi despre un singur capitalism, ci de capitalisme, și, ceea ce este mai grav, legătura dintre capitalism și democrație nu mai este nici evidentă, nici dorită de mulți.

În acest context complicat și plin de pericole se cade să ne arătăm demni de tradiția inovatoare a social-democrației românești și să oferim țării și cetățenilor ei un nou orizont de idei și un nou bagaj de politici publice și de practici politice. Să avem curajul de a ne schimba, de a ne adapta la provocările noului mileniu și, respectând principiile și tradiția, să deschidem noi capitole ale istoriei partidului nostru. Evocând cu pietate trecutul strălucit, să ne întrebăm dacă răspunsurile noastre la întrebările prezentului sunt pe măsura așteptărilor și pe măsura tradiției social-democrate. Aș vrea să abordez acest imperativ prin prisma a două direcții de acțiune, pe care le trecem adesea cu vederea, când ne prezentăm mesajul nostru către societate.

În primul rând vă propun să depășim complexele pe care le avem în materie de cultură, ca partid de stânga. Se spune uneori că Partidul Social Democrat nu are intelectuali, că intelectualitatea română e de dreapta, că pe noi ne votează cetățenii fără pregătire. Toate acestea sunt clișee ale confruntării politice, desigur, dar există și ceva adevăr în ele. Tema culturală nu se bucură deocamdată, în partidul nostru, de atenția cuvenită. Și, mai ales, ea nu este ridicată la statutul de temă prioritară, în raport cu economia, cu protecția socială sau cu siguranța publică. Se spune, ca pretext pentru a abandona cultura, că dacă economia nu produce bani, nu se poate face cultură. Tocmai noi, partidul care susține că teoria „statului slab” e falsă, că singura protecție în fața crizei este statul social, am lăsat cultura pradă pieței și i-am cerut să concureze cu detergenții și cauciucurile.

Cultura este o prioritate națională pentru că ea ne spune cine suntem. Și, dacă nu știm cine suntem, nu știm nici unde vrem să ajungem, nici cum vrem să fim. Susțin cu tărie că, dacă deocamdată am ratat în bună măsură integrarea în Uniunea Europeană, după ce – datorită eforturilor partidului nostru, în cadrul guvernării Adrian Năstase și sub mandatul prezidențial al lui Ion Iliescu – am aderat la NATO și la UE, acest aproape eșec are drept cauze atât regimul Băsescu, cât și absența unui model cultural coerent al României europene. Regimul Băsescu se apropie de un final binemeritat – deși ar fi drept ca posteritatea lui să fie mai aspră decât au fost aceste ultime luni –, însă modelul cultural continuă  să lipsească. Vă propun să îl furnizăm noi, poate chiar în cadrul Clubului de la București.

Vă propun, ca social-democrați, să ne asumăm misiunea de reuni tradiția și modernitatea, de a le spune oamenilor unde ne aflăm și unde trebuie să ajungem. Fără cultură, nu există identitate și fără identitate nu există nici spirit civic, nici demnitate națională.

Știu că distribuția rolurilor în actuala guvernare nu ne-a lăsat prea multe pârghii de acțiune în administrarea culturii române actuale. Numai că nu la administrare mă refer eu, ci la un model cultural al României europene, modern și adecvat epocii în care trăim. Un model care să ne înfățișeze Europei așa cum suntem, și nu așa cum ne văd unii gazetari străini care sistematic eșuează în a trece de Ferentari și a vedea amploarea și autenticitatea culturii române. Un model care să îi redea cetățeanului român demnitatea. Un model care să prezinte sinteza dintre cultura majorității române cu acelea ale minorităților naționale, căci diversitatea culturală a României este o bogăție pe care prea adesea o ignorăm. Consolidarea identității culturale ar fi un pas important în rezolvarea complexei crize de identitate pe care o traversează de multă vreme societatea românească, și ar contribui decisiv la acceptarea schimbării pe care o presupune integrarea europeană.

Vă propun, în al doilea rând, să deschidem un nou capitol în istoria partidului, prin reevaluarea relației noastre cu Biserica. Știm cu toții că, la sfârșitul secolului al XIX-lea, social-democrația românească a promovat o abordare științifică a realității, a luptat împotriva superstițiilor și a bigotismului și pentru separația dintre Biserică și stat. Era necesară această politică, spre a putea scoate satul românesc – care atunci reprezenta cca 90% din populația țării – din înapoiere, din mizeria provocată de absența unui sistem de igienă și sănătate publică.

Astăzi, însă, situația este cu totul alta. Biserica este separată de stat, nu mai intervine în politicile acestuia, în schimb lumea românească – atât cea din mediul rural, cât și cea din mediul urban – are mare nevoie de o acțiune socială pe care statul nu este capabil să o ofere întotdeauna. Biserica, pe de altă parte, este o enormă și bine organizată structură socială, care poate fi de mare ajutor cetățenilor, în domenii cum ar fi protecția socială, sănătatea publică, educația și cultura. Biserica are, de asemenea, un patrimoniu cultural pe care adesea nu numai că nu îl valorificăm, dar nici nu îl cunoaștem.

Nu vă propun să devenim un partid bigot și nici să ne substituim democrației creștine, azi pe cale de dispariție. Vă propun însă să avem curajul de a închide capitolul tradiționalei reticențe a social-democrației față de Biserică și să deschidem unul nou, în care social-democrația, în parteneriat cu Biserica, să își îndeplinească menirea de a promova solidaritatea socială, de a ajuta grupurile sociale aflate în dificultate, de a-i face pe toți românii să se simtă membri ai acestei societăți și cetățeni ai statului.

Nu se pune problema să renunțăm la principiile noastre democratice, nici să înlocuim știința economică și sociologia cu Ceaslovul și Psaltirea. Suntem oameni moderni și suntem capabili să facem distincția între planuri, între menirea noastră ca partid politic și cea a Bisericii. Dar în același timp avem o datorie față de cetățeni, care ne impune să nu închidem nici o ușă, să nu ignorăm nici un partener democratic, spre fi de folos societății și celor care cred în noi.

În același timp, avem datoria de a recunoaște că și Biserica s-a schimbat, s-a modernizat și și-a luat în serios rolul de instituție națională. Și nu mă refer numai la Biserica Ortodoxă Română, majoritară, ci și la alte Biserici, al căror mesaj social este perfect compatibil cu misiunea noastră și cu nevoile societății românești. Este bine, este normal ca un stat sărac, devalizat de ani de zile de tot soiul de „băieți deștepți”, să promoveze un dialog public-privat cu Biserica. Vă propun să fim noi partidul care să aibă curajul de a deschide acest dialog și de a cere Bisericii să ne ajute pentru a îmbunătăți asistența socială, pentru a reda multor semeni ai noștri demnitatea, pentru a putea optimiza comunicarea socială.

Vă propun, în al treilea rând, să reflectăm din nou la rolul statului. Un președinte  care se lăuda că în cinci ani de mandat a citit o singură carte (și aceea nu era Constituția!) ne dădea, nu demult, lecții despre moartea statului social. În realitate, dacă privim cifrele, la nivelul Uniunii Europene țara noastră are cele mai mici cheltuieli sociale, cel mai mic procent din PIB alocat culturii, cel mai mic procent din PIB alocat învățământului și cercetării, un procent insuficient din PIB alocat sănătății. Cu alte cuvinte, cititorul unei singure cărți încerca să ne ducă de nas, ca și cum statul român ar fi unui prezent și activ în toate domeniile, dincolo de marginile îngăduite și mai presus de necesități, ca să justifice măsurile aberante de tăiere a unor finanțări și așa insuficiente.

În realitate, retragerea statului dintr-o mulțime de domenii, sau – cum i se spune în Occident – dereglementarea, a creat aberațiile economice din ultimele două decenii, al căror corolar este criza. Retragerea statului din aproape toate domeniile nu a dus nicidecum la spargerea monopolurilor și la prestații mai bune și mai ieftine pentru cetățean. Dimpotrivă: monopolul de stat, pe care cetățeanul îl controla destul de bine prin intermediul votului politic, a fost înlocuit de monopolul privat, pe care nu-l mai controlează nimeni. S-a privatizat distribuția de energie electrică, spunându-se că prețurile vor scădea și că furnizarea de energie va fi mai eficientă. Prețurile au crescut pentru cetățeni și au scăzut pentru șmecheri, iar furnizarea de energie electrică nu e nici mai bună, nici mai proastă decât înainte. Însă școlile și bisericile au plătit prețuri mai mari decât producătorii de aluminiu sau de oțel, iar acum unii colegi ai noștri vor să le pună chiar sub sechestru, pentru datorii. S-a privatizat apa, s-au privatizat alte utilități: n-a scăzut nici un preț, iar cetățenii sunt lăsați singuri în fața multinaționalelor, într-o justiție română lentă și ineficientă.

Vă propun, deci, să ne asumăm misiunea de a regândi statul social. De a conștientiza că acesta nu se rezumă la ajutoare de șomaj și la pomeni electorale, ci înseamnă multe alte domenii și activități, în care statul are datoria de a interveni, pentru că intervenția nici nu limitează drepturile democratice ale cetățenilor, nici nu influențează situația din piață. Statul social înseamnă învățământ mai bun, îngrijirea sănătății, înseamnă grija față de familie, înseamnă reguli edilitare care să redea orașelor și satelor noastre o înfățișare civilizată, înseamnă o birocrație fiscală transparentă și eficientă.

Vom ști când vom atinge nivelul unui stat social: atunci când cetățeanul român nu va mai percepe statul ca pe un dușman, atunci când întreprinzătorul se va simți ocrotit, iar nu persecutat de stat. Stat social nu însemnă stat paternalist, ci stat eficient, care în schimbul impozitelor le furnizează cetățenilor săi servicii de înaltă calitate, în cât mai multe domenii.

În sfârșit, aș vrea să vă propun să reflectăm la o lărgire a orizontului nostru politic, în direcția familiei. Social-democrația a fost dintotdeauna preocupată de drepturile omului, de protecția cetățeanului, de combaterea percepției colectiviste asupra vieții sociale, pe care o promovau doctrinele conservatoare. Însă am ajuns din nou la un grad de maturitate suficient pentru a înțelege că drepturile de natură individuală nu sunt împiedicate sau diminuate de cele de natură comunitară. Or, la ora actuală, asistăm în societatea românească la o gravă criză a familiei.

De multe ori arătăm cu degetul spre școală. Cutare elev este prins consumând droguri, elevele se prostituează, profesorii sunt batjocoriți de elevi huligani. Și se arată cu degetul spre școală. Se vorbește de „criza școlii”. În realitate, avem de-a face cu o criză a familiei, nu a școlii. Elevii petrec în școală 4-6 ore pe zi, cinci zile din șapte. În tot restul timpului, ei stau acasă, în familie, acolo unde ar trebui să învețe cei șapte ani de acasă. Noi am prăbușit autoritatea familiei și cea a profesorului. Pentru că îi salarizăm pe părinți cu 300 de euro pe lună, după care le arătăm copiilor la televizor o cu totul altă lume, pe care părinții nu le-o pot oferi, autoritatea părinților este la pământ. La fel, îi plătim pe profesori cu 200 de euro pe lună, îi controlăm și îi timorăm prin totul felul de politici, chipurile, de protecție a drepturilor elevului. După care huliganii îi batjocoresc în clase, îi umilesc cu banii părinților ș.a.m.d. Și mai vorbim de criza școlii. Eronat: este o criză a familiei, provocată de inechitatea socială, de decalajele de dezvoltare dintre grupurile sociale, de nefuncționalitatea statului social.Să ne lărgim, deci, orizontul gândirii sociale, politice și juridice.

Să recunoaștem această criză a familiei și, în parteneriat cu Biserica, prin instrumentele statului social, să refacem această structură de bază a societății. Fără familie nu există nici educație, nici solidaritate, nici încredere în sine, nici rezistență la crize și zguduiri. Fără familie, omul nu are rădăcini și, neavând rădăcini, el cade cu ușurință pradă disperării, demagogiei, tentațiilor extremiste sau, pur și simplu, dezgustului și indolenței.

Am schițat aici câteva dintre direcțiile pe care eu le cred fertile în viitor pentru o social-democrație care să nu rămână ancorată în șabloane și în cultul maladiv al trecutului. Să le răspundem adversarilor noștri, care ne acuză de una și de alta, prin curajul de a ne reinventa, de a oferi soluții noi, de a inova și de a ne afirma identitatea. Suntem mândri de un trecut onorabil, dar numai dacă vom reuși să ne reinventăm, acest trecut va continua să trăiască prin noi.

Altminteri, riscăm să devenim o firmă care, chiar dacă guvernează bine, nu mai are altă legătură cu social-democrația decât, eventual, o galerie de portrete pe un perete din sediul central.

Știu, însă, că avem puterea și voința de a duce mai departe, încă 120 de ani, această ilustră tradiție, care nu este un capital, ci o imensă obligație, de care trebuie să fim demni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: