PDL, încremenit în propria-i prăbușire

Un analist politic ar aștepta, probabil, rezultatul oficial al votului pentru președinția PDL. Eu n-am s-o fac. Nu sunt analist, ci om politic, și am cel puțin două motive pentru care nu simt nevoia să aștept să văd cine va câștiga.
Primul motiv este, așa cum am spus de mai multe ori până acum, că nu contează cine va câștiga. Prezența lui Traian Băsescu la congres, „mesajele” pe care tot a simțit nevoia să le transmită, intervențiile unor așa-ziși consilieri prezidențiali (campion: inefabilul Sebastian Lăzăroiu), toate spun un singur lucru. PDL, indiferent cine va câștiga, nu se poate desprinde de cel care l-a prăbușit la 10%, cât mai are acum în sondaje. Scor din care nu te mai trezești decât dacă schimbi tot. Numai schimbarea președintelui și a altor funcții de conducere nu e suficientă. Ca să își recapete o credibilitate liminară, PDL ar trebui să schimbe nu numai președintele și organele de la vârf, ci 90% din cadre, 90% din program, logoul și culorile. Ar trebui, de asemenea, să trimită denunțuri la Parchet și la DNA cu privire la potlogăriile pe care unii membri le-au făcut la guvernare (aceleași semnalate de guvernul Ponta, despre care DNA tace mâlc). Ar trebui să se asocieze demersului USL de lichidare a regimului Băsescu și de readucere a unor instituții ale statului la un regim de funcționare democratică. Ar trebui, în sfârșit, să colinde cancelariile occidentale pe care le-au dezinformat, spunându-le adevărul: că poporul nu i-a mai vrut nu din cauza austerității, ci din cauza hoției și a incompetenței.
Al doilea motiv pentru care nu cred că va conta cine va câștiga la PDL mi-a fost furnizat de însuși scandalul organizării și numărării voturilor. PDL a dat drumul aceleiași campanii de dezinformare pe care a folosit-o și la ultimele 3-4 serii de alegeri: că votul va fi fraudat, că procedura e netransparentă etc. etc. Nici măcar nu au sesizat absurdul situației. De data asta nu se mai războiau cu adversari, ci între ei. Eram, deci, sigur că își vor organiza alegerile interne așa cum au organizat și parlamentarele din 2008, și prezidențialele din 2009 (cu tot cu așa-zisul referendum vizând reforma Parlamentului). Că frauda va fi cuvântul de ordine.
Iar un partid care a ajuns aici e deja în descompunere și nu mă mai interesează. În 2016, cum am spus chiar în campania electorală de anul trecut, stânga va fi PSD, iar dreapta, PNL.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: