De la Boris Sarafoff la Traian Băsescu

Constat că nimeni nu se întreabă de ce votează Traian Băsescu la Liceul A. D. Xenopol. Cum se face că „şeful statului” (ce expresie retrogradă, pur totalitară!), deşi domiciliază la Vila Lac 3, votează în centrul Capitalei, în plin sector 2?

Explicaţia o aflăm, că tot se dă preşedintele mare cititor, dacă citim Legea electorală. Cetăţenii votează acolo unde îşi au reşedinţa pe cartea de identitate. Iar Liceul A. D. Xenopol se află pe strada Traian, colţ cu, surprize-surprize!, strada Ştefan Mihăileanu. Cea pe care Băsescu îşi atribuise cândva o vilă. Pe care se zice că ar fi restituit-o. De ce, dacă era atribuită legal? Iar dacă nu era atribuită legal, unde e dosarul de urmărire penală? Şi, mai ales, dacă a restituit-o, cum de mai domiciliază încă pe strada Ştefan Mihăileanu, fără să locuiască acolo?

Această tăcere în privinţa locului în care votează preşedintele, ca şi muşamalizarea scandalului cu vila instituie un embargo nedrept în privinţa numelui Ştefan Mihăileanu.

Mă îndoiesc că Traian Băsescu ştie cine a fost cel al cărui nume îl poartă strada pe care, în mod teoretic, domiciliază. Nici dacă-şi întreabă consilierii, nu cred că obţine mare lucru: Google leagă acest nume mai ales de incidentul cu vila.

Puţină istorie, deci. La cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, Imperiul Otoman, care stăpânea încă teritorii însemnate în Peninsula Balcanică, se afla în plină disoluţie internă, măcinat atât de dorinţa de libertate a popoarelor oprimate, cât şi de lupta dintre adepţii monarhiei constituţionale de tip european şi cei ai sultanatului absolutist islamic. Moştenirea sa era vizată deopotrivă de Imperiul Austro-Ungar şi de cel ţarist. Nodul gordian, Macedonia, era ţinta revendicărilor Serbiei, Bulgariei şi Greciei, care se credeau, toate, îndreptăţite să îşi adjudece această regiune istorică.

Dar în Macedonia, la ora aceea, cea mai numeroasă populaţie o constituiau românii macedoneni (aromâni sau „machedoni”, cum li se spune în Dobrogea), motiv pentru care nici România nu a putut sta deoparte de conflictul care se întrezărea la orizont. Diferenţa era că România nu urmărea revendicări teritoriale, ci doar afirmarea şi apărarea drepturilor aromânilor. Ceea ce va şi obţine în 1905, când sultanul va ratifica hatişeriful consfinţind drepturile românilor balcanici.

Până atunci, însă, a fost nevoie de lupte diplomatice şi publicistice şi, la început de secol XX, chiar de martiraj. Ştefan Mihăileanu, aromân şi publicist bucureştean, editor al ziarului Peninsula balcanică, în care apăra drepturile românilor de la sudul Dunării, a căzut ucis, în noaptea dintre 22 şi 23 iulie 1900. Asasinii: un comando bulgăresc, condus de celebrul comitagiu politic Boris Sarafoff. Locul asasinatului: strada Liniştii, actuala stradă Ştefan Mihăileanu, culmea ironiei, nu departe de vila (fostă?) prezidenţială. Înţelepciunea Regelui Carol I a prevenit atunci un război, pe care l-a dorit întreaga opinie publică românească, între ţara noastră şi Bulgaria, care s-ar fi soldat cu intervenţia Rusiei şi ocuparea României de către vecinii pravoslavnici.

Câtă diferenţă, deci! De la martiraj, la mica şmecherie balcanică, prin care un primar îşi atribuie singur o vilă. Şi câtă laşitate! Ştefan Mihăileanu, simplu particular, îşi trăieşte convingerile până la sacrificiu, în timp ce „şeful statului” se ascunde în spatele unor dubioase interpretări ale Constituţiei şi al slăbiciunilor umane ale celor puşi să aplice legea…

Este, în fond, povestea acestor ultimi ani din viaţa societăţii româneşti. Dialogul a fost înlocuit cu monologul ţâfnos, valorile, cu simulacre, justiţia a devenit instrument de vendetă politică şi (vezi cazul Blejnar) batistă pe ţambalul corupţiei, iar Elena Udrea a ajuns ministru.

Nu trebuie să ne mire, prin urmare, că bietul martir al cauzei româneşti în Balcani, Ştefan Mihăileanu, devenit nume de stradă, a fost uitat, la ordin, iar raptul prezidenţial e mai cunoscut, acum, decât sacrificiul său. România lui Băsescu a devenit ţara în care politicienii îşi scriu numele în cartea de istorie cu oi, pe dealuri. După ce oile trec, ştim cu toţii ce rămâne în urma lor.

Anunțuri

Un răspuns to “De la Boris Sarafoff la Traian Băsescu”

  1. Aya Says:

    @

    All

    Pentru cei care nu au aflat:

    Vineri 22 iunie, la orele 17,00, suntem asteptati la Spitatul de Urgenta “Floreasca” sa-i fim alaturi lui Adrian Nastase.
    Andrei Nastase va citi, public, scrisoarea- testament lasata de tatal sau.

    In 22 iunie este ziua de nastere a lui Adrian Nastase.

    Veniti sa-i fim aproape!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: