O campanie mai puțin europeană

Turul I al alegerilor din Franta, finalizat prin victoria lui François Hollande în fata presedintelui în exercitiu, Nicolas Sarkozy, a reliefat un fenomen: dezideologizarea bataliei politice.
Afirmatia poate parea paradoxala, daca ne gândim ca înfruntarea finala dintre Nicolas Sarkozy si François Hollande (nu neaparat în aceasta ordine), îi va opune, de fapt, pe reprezentantii celor doua curente politice principale de pe scena europeana, curentul popular si, respectiv, cel socialist.
În realitate, însa, desi François Hollande s-a straduit sa-si construiasca o imagine de antiSarko, campaniile celor doi au semanat ca doua picaturi de apa. În sensul ca temele traditionale ale stângii si dreptei au jucat roluri marginale, în fata unor subiecte populiste (imigratia, tema nationala, dreptul de exceptie francez s.a.m.d.).
În primul rând, ambii candidati s-au straduit sa fie, pe cât posibil, mediocri. Lui Hollande, postura îi este mai la îndemâna, dar temperamentalul presedinte sortant s-a cam chinuit, spre a lasa impresia unui functionar meticulos, care le va rezolva francezilor toate problemele. Din aceasta cauza, au spus analistii, „Sarko“ si-a ratat campania si se afla acum în inconfortabila postura de challenger.
În al doilea rând, ambii candidati s-au ferit ca de foc de suspiciunea ca ar avea ceea ce se numeste o directie, ca doresc ca alegerea lor sa se constituie într-un nou început pentru Franta si/ sau pentru Europa. Sarkozy, care are si avantajul ca este presedintele în exercitiu, s-a folosit discret de actul guvernamental spre a-si sublinia temele de campanie. Dar, vai!, singura sa initiativa nu lasa mari sperante eurooptimistilor: Parisul, la unison cu Berlinul, a anuntat ca ia în calcul reintroducerea controlului la frontierele interne, în cazul în care s-ar sesiza brese la frontierele externe ale Uniunii Europene. Ceea ce, dat fiind ca pâna catre sfârsitul anului (speram ca) este programata primirea în Schengen a României si a Bulgariei, echivaleaza cu instalarea unei sabii a lui Damocles deasupra Uniunii noastre. Care, în absenta deplinei libertati de circulatie a persoanelor, îsi pierde însasi ratiunea de a exista.
În al treilea rând, daca excludem, totusi, actul guvernamental din campanie (caci Sarkozy, desi candidat, nu e „jucator“ si nu încalca Legea fundamentala), se poate spune ca a fost cea mai putin europeana campanie electorala din Franta ultimelor doua decenii. Nu numai cei doi favoriti, dar si outsider-ii Mélenchon, Marine Le Pen si Eva Joly au pus temele europene într-un plan secund. S-a vorbit, desigur, despre contracararea efectelor crizei din zona euro, dar aproape exclusiv dintr-o perspectiva franceza. Singura diferenta dintre Sarkozy si Hollande a constat în „feliile“ de electorat pe care le-a vizat discursul lor despre criza, felii care nu au coincis neaparat cu orientarea lor ideologica.
Este bine? Este rau? Nu ma grabesc sa dau un raspuns, între altele si pentru ca îndemnul la dezidelogizare mi se pare unul foarte subtil… ideologizat. El se naste dupa descompunerea dreptei occidentale traditionale, în urma scandalurilor de coruptie de la începutul anilor ’90. Chiar daca PPE este astazi cel mai puternic partid european, consistenta lui doctrinara este scazuta, mai ales în urma aparitiei factiunii conservatorilor europeni (desprinsa din PPE) si a aderarii unor partide care nu respecta valorile crestine, din Albania si Turcia. Singurul partid european înca bine structurat ideologic ramâne cel socialist. Îndemnul la dezideologizare este unul care îl vizeaza direct, ceea ce e cam lipsit de onestitate.
Constat, deocamdata, ca înlocuirea elementului ideologic cu cel al performantei nu aduce nici un plus de clarificare în ochii electoratului. Nu îi dispretuiesc pe cetatenii români sau europeni, Doamne fereste!, dar cred ca e cel putin hazardat sa ne asteptam ca alegatorul obisnuit sa discearna între valentele tehnice ale unui act de guvernare. Faptul ca în România anului 2009 au iesit ca sa-l voteze pe Basescu aproximativ 5 milioane de oameni arata cât de usor poate fi pacalit electoratul, daca ideologicul este înlocuit cu „performanta“.
Desigur, ideologicul nu reprezinta o garantie a competentei. Însa constat ca, de când a început sa se dezideologizeze, politica a devenit tot mai corupta, fara ca sa fie mai performanta. Multi „tehnocrati“, adusi pe post de mari specialisti, s-au dovedit incapabili sa gestioneze domeniile în care erau specialisti, dar extrem de abili în a vinde pe nimic si a da contracte grase cui trebuie. Ideologicul nu garanteaza competenta, dar promite macar un etos care genereaza o anume responsabilitate. Putem compara, la rece, felul în care s-a guvernat în România anilor ’90 si acum: chiar daca si în anii ’90 s-au facut panamale, s-a guvernat mai bine si mai responsabil fata de valorile fundamentale ale natiunii (scoala, sanatatea, ordinea publica, resursele naturale). Considerata, la momentul acela, un dezastru, guvernarea CDR din perioada 1996-2000 este o adevarata campioana, pe lânga guvernele Boc-Ungureanu. Nu uitati ca, în anii ’90, ne umileam câte doi-trei ani la FMI pentru 300 de milioane, în timp ce acum am luat rapid câteva zeci de miliarde. Care s-au topit cum au venit.
Eu cred, dimpotriva, ca a sosit momentul unor noi clarificari ideologice. Oamenii nu stiu, de fapt, cât de bine va guverna X sau Y. Stiu doar ca, prin natura lor si prin situatia în care se afla, sunt mai înclinati sa voteze cu o orientare sau cu alta. Dezbracata de atributul ideologic, politica îsi pierde o buna parte din radacinile ei morale. Si devine o administrare de plantatii.

Câteva precizari
A stârnit nemultumire articolul meu „Înca un umilit de lux“, publicat în „Cultura“, nr. 15/ 2012. Am fost sunat de dl Mircea Mihaies, vicepresedintele ICR, care mi-a reprosat ca în articolul meu as fi calomniat activitatea Institutului si a conducerii lui.
Sper ca cititorii articolului meu au sesizat ca nu am avut, fireste, aceasta intentie. Dupa cum o arata si titlul, tema articolului nu este ICR, ci comportamentul politic al dlui Horia-Roman Patapievici. Gânditorul, nu doar înaltul functionar. Criticabil, ca orice om public.
Dl Mihaies mi-a reprosat, pe buna dreptate, o afirmatie neadevarata care s-a strecurat, în mod regretabil, în articolul meu: si anume ca ICR ar avea o filiala bine bugetata la Amsterdam. Nu e nici o rusine sa recunosti ca ai gresit, deci fac aici amenda onorabila. ICR nu are, din pacate, o filiala la Amsterdam si  nici în Finlanda. Prezint scuze ICR si cititorilor, pe care i-am indus în eroare.
De asemenea, dl Mihaies m-a somat sa produc probe ca oamenii ICR merg la business class. Reamintesc ca subiectul articolului era dl Patapievici. În avionul prezidential nu exista, totusi, economy class… Iarasi, în ciuda stilului mai incisiv, sunt convins ca cititorii au înteles exact la ce ma refeream: la atât si nimic mai mult.
Mai apoi, distinsul meu interlocutor (si redutabil pamfletar, vezi „Contrafort“-ul revistei „România literara“) s-a aratat nemultumit de caracterul „insinuant“ al frazei prin care îmi exprimam speranta ca schimbarea de garnitura la ICR se va face printr-o examinare serioasa a gestiunii financiare. Sa-mi fie cu iertare, dar nu vad unde e insinuarea. ICR functioneaza pe bani publici, e normal ca echipa care va prelua institutul sa ceara aceasta verificare. Legile curente ale gestiunii si contabilitatii impun ca, la o institutie de asemenea dimensiuni, predarea-primirea sa se faca dupa o verificare responsabila a tuturor operatiunilor financiare. Numai un rauvoitor poate vedea în acest recurs la legalitate o calomnie. Mai ales daca la ICR nu e nimic de ascuns.
În fine, dl Mihaies mi-a reprosat faptul ca nu lui Basescu – cum am scris eu – i se datoreaza „functia, bugetul si impunitatea“ dlui H.-R. P. Functia e evident ca i se datoreaza lui Basescu, care l-a numit. Bugetul îl face guvernul, dar sper ca nu l-a crezut nimeni, vreodata, în stare pe dl Boc sa faca bugetul fara a cere aprobarea aceluiasi Basescu. Iar „impunitatea“ se referea la lipsa de reactie a presedintelui fata de unele scandaluri care au însotit activitatea ICR în ultimii ani, de pilda cel al zvasticii pictate într-o expozitie patronata de Institut în America. Lipsa de reactie a presedintelui-jucator a contribuit, cred, la stingerea acestor scandaluri fara o analiza serioasa a cauzelor si responsabilitatilor. Impunitate morala si intelectuala, prin urmare. Nu cred ca e cazul sa cautam aici insinuari care nu exista.
Oricum, la finalul articolului meu nu am omis sa fac precizarea (care dlui Mircea Mihaies i-a scapat, se pare): „daca srespectivele practici ale ICR, anterior mentionatet sunt incorecte“. Sunt convins ca dubitativul explicit ma scuteste de banuiala de calomnie.
Tonul articolului meu a putut parea, eventual, prea pamfletar: nu pot decât sa regret. Numai ca, daca scriu într-o revista de cultura, e  normal sa adopt un stil literar, nu unul de proces-verbal. I-as semnala distinsului meu preopinent faptul ca, daca ar citi unele articole ale sale prin grila prin care l-a citit domnia sa pe al meu, multi l-ar putea da în judecata pentru insinuari si calomnii. Ca sa nu mai vorbim de o eventuala lectura literala a „Politice“-lor dlui Patapievici.
Oricum, ma surprinde reactia iritata, belicoasa, fata de o opinie de buna-credinta, exprimata în cel mai urban ton cu putinta. Nici una dintre institutiile de cultura ale tarii – Academia Româna, Uniunea Scriitorilor – nu reactioneaza atât de ofuscat atunci când se pune în discutie felul în care îsi exercita îndatoririle legale si în care gestioneaza banul public. Reactia e cu atât mai stranie, cu cât „Cultura“ este o publicatie deschisa dialogului, care acorda dreptul la replica si gazduieste dezbateri în contradictoriu. Mai ales ca ICR este un subiect de interes asupra caruia voi reveni.

Anunțuri

2 răspunsuri to “O campanie mai puțin europeană”

  1. Gabriela Savitsky Says:

    Nu-mi permit să intervin şi nici să comentez (în) polemica dvs. cordială cu Mircea Mihăieşi. Dinspre ICR, din păcate, adie un iz înecăcios de turpitudine şi ne învăluie o duhoare de ratare, pestilenţială.
    Poate că dezordinea ideologică prezentă şi manifestă în politica europeană şi de aiurea este terenul fertil pentru o altă ordine socială, pentru o altă ideologie. Ideologiile s-au perimat, teoriile economice liberale s-au înămolit în supraproducţie şi consum turbat, este vremea unei noi ere în gândire, în acţiune, în economie şi politică. Dar cine ne deschide drumul şi care e acela.

    P.S. V-am înscris în blogrollul meu cu prieteni în care am un singur prieten. 🙂
    (Îmi cer scuze pentru comentariul vindicativ anterior – am şi eu frustrarile mele nearse încă. Dar vor arde, desigur.)

    • ionutvulpescu Says:

      Nu-i nici o problemă, toţi avem frustrări. În măsura în care sunt legitime şi exprimate decent, rostul blogurilor e tocmai acela de a le face loc în dezbatere, căci presa propriu-zisă are o altă menire. Nu cunosc foarte bine situaţia Radioului, însă, ca ascultător, pot spune că sunt mai puţin jenat de ce aud decât de ce văd la TVR. Şi gaura la buget e incomparabil mai mică, perfect suportabilă, în numele ideii de serviciu public. În privinţa ICR, problema nu cred că e neapărat ideologia, căci, la rigoare, nu există gândire de dreapta sau de stânga, ci numai gândire autentică şi falsă gândire. Problema este clivajul dintre agenda culturală românească reală şi agenda personală (dar făcută pe bani publici) a echipei dlui Patapievici. Ca şi discrepanţa dintre resurse, enorme, şi rezultate, mai degrabă modeste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: