Istanbul şi modelul cultural turcesc

Ultimele săptămâni politice şi apolitice – deşi aici, cum spunea un poet, până şi stâlpii de telegraf fac politică -, ne-au reamintit că suprarealismul s-a născut, într-un fel, la Bucureşti. Nici nu îmi vine să cred cât de repede au trecut trei săptămani de când m-am întors de la Istanbul. Unde am încercat o experienţă stranie: aceea de a mă plimba simultan prin două oraşe.
Unul este, evident, Istanbulul real. Fostă capitală a Imperiului Otoman, decăzută din această calitate de către Atatürk, metropola şi-a câştigat alte titluri de glorie, în locul celei pierdute odată cu imperiul. În primul rând, gloria de a fi unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Fapt de mirare, dat fiind că este un oraş uriaş, de 15 milioane de locuitori, iar marile oraşe – vezi megalopolisurile americane – sunt rareori frumoase. Istanbulul, însă, deşi a devenit un oraş modern, cu o infrastructură de invidiat, a rămas acelaşi loc prietenos, neinvaziv, în care omul se poate simţi ca acasă. Îmbinarea armonioasă de Orient şi Occident face ca Istanbulul să fie şi un oraş în care nu te poţi plictisi, în care curiozitatea ta este mereu depăşită de realitate.
Cel de-al doilea Istanbul prin care m-am plimbat este, aşa cum am spus la vremea respectivă pe Facebook, cel al lui Orhan Pamuk. Un Istanbul al memoriei, care poartă pecetea tuturor marilor momente din evoluţia dramatică a societăţii turce contemporane, de la prăbuşirea Imperiului Otoman şi până la statul modern actual. Un Istanbul afectiv, un Istanbul al identităţii personale – legat, deci, de străzi, de locuri, de clădiri, de privelişti – şi al celei colective. Istanbulul marelui scriitor e, fireşte, fabulos, dar geniul acestui oraş constă în aceea că frumuseţea lui e la fel de copleşitoare în realitate ca şi în paginile lui Pamuk.
În asta constă, cred, modelul cultural turcesc: într-o umanizare a inflexibilităţilor noastre occidentale, în acceptarea Sentimentului, Melancoliei şi Nostalgiei, alături de Raţiune, în plămada valorilor noastre fondatoare. Modelul nu exclude contrastele şi contradicţiile: în Istanbul e şi multă sărăcie, nu numai aurul sultanilor şi tehnologia de ultimă oră din zona turistică. Dar speranţa e vie, pentru că modelul cultural e viu, vorbeşte despre om şi despre cele omeneşti.

Anunțuri

Etichete: , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: