Parcă era liberal

În preambulul dezbaterii moţiunii, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a jignit grav Opoziţia, cu un text parcă scris de Băsescu. El a insinuat, hodoronc-tronc, că „Nu sunt şantajabil, poate Opoziţia are o experienţă în acest sens.”
Aşadar, premierul României democratice crede că o moţiune de cenzură este un şantaj, după ce, cu câteva săptămâni în urmă, credea că trecerea ei ar provoca anarhie.
Iar omul ăsta se pretinde liberal! Vă amintiţi cu toţii circul pe care l-a făcut în urmă cu ceva vreme – până l-a pus la punct dl Crin Antonescu –, pe tema condiţiei sale de… membru al PNL. Vă amintiţi şi tupeul cu care, ca şef al guvernului personal al lui Traian Băsescu, se cerea invitat la şedinţele conducerii liberale. Care, ca partener al PSD şi PC, este şi reprezintă Opoziţia în România, nu regimul personal al lui Băsescu.
Prin noua sa afirmaţie, dl Mihai Răzvan Ungureanu demonstrează nu numai că nu e liberal, ci şi că nu e om politic. Căci nu e suficient ca, fără nici o experienţă electorală, să fii paraşutat în diverse funcţii guvernamentale, ca să fii om politic. E nevoie de alte atribute. Bunul-simţ ar fi unul dintre ele.

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: